GSP.RO  »  INTERNATIONAL  »  ALAVES

Antrenorul lui Ianis Hagi, anunț categoric despre viitorul internaționalului român la Alaves: „Am vorbit cu el și o pot spune public”

Ianis Hagi
Ianis Hagi

Articol de - Publicat vineri, 05 ianuarie 2024 19:25 / Actualizat vineri, 05 ianuarie 2024 19:45

Luis Garcia Plaza (51 de ani), antrenorul lui Alaves, a vorbit despre situația lui Ianis Hagi, mijlocaș care nu s-a regăsit în Spania de la împrumutul de la Rangers.

Ianis nu a reușit să se impună la Alaves și a devenit o rezervă constantă, fiind criticat de mulți oameni de fotbal atât din Spania, cât și din România. 

Înaintea meciului cu Betis din Cupă, antrenorul Luis Garcia Plaza a anunțat în conferința de presă că Ianis va fi titular și că este momentul să iasă la rampă. 

„Vom face câteva schimbări. Sunt câțiva jucători care nu au mai fost titulari de ceva vreme. Vreau să-l văd pe Ianis, îmi place să încep cu el. E adevărat că nu a avut noroc cu golurile, însă am vorbit cu el și de aceea o spun acum și public. 

Trebuie să facă un pas în față. Când a intrat de pe bancă nu ne-a oferit prea multe. Să sperăm că meciul de mâine îl va ajuta”, a declarat Plaza, potrivit Noticias de Alava.

Ianis Hagi, criticat dur pentru prestațiile de la Alaves

Evoluțiile nesatisfăcătoare la Alaves ale lui Ianis Hagi nu scapă presei scoțiene, ce nu scapă niciun prilej ca să-l critice. Agenția Ibrox Noise susține că, și după ce va reveni în urma împrumutul în LaLiga, extrema română nu va mai primi vreo șansă și va pleca iar de la Rangers:

„Pur și simplu nu a dat randament cu niciun antrenor, iar dacă se va putea rezolva un transfer cu echipa spaniolă, ambele cluburi vor fi mulțumite, dar și jucătorul". 

Sursa citată explică și de ce „tricolorul" nu va avea viitor pe Ibrox Park: „Prestațiile din Spania s-au situat la limita de jos. Ianis a livrat numai un assist în 14 meciuri și două goluri în Cupa Spaniei împotriva unui adversar din ligile inferioare. Dacă Rangers ar aduce un conducător de joc cu asemenea cifre, suporterii ar avea motive să fie extrem de îngrijorați".

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Drăguș a marcat și Maxim a pasat decisiv, dar Șumudică a ratat incredibil victoria » Cât s-a încheiat duelul cu penultima clasată din Turcia
TURCIA
Drăguș a marcat și Maxim a pasat decisiv, dar Șumudică a ratat incredibil victoria » Cât s-a încheiat duelul cu penultima clasată din Turcia
Pe aeroport, Florin Manea a vorbit despre transferul lui Drăgușin: „Mă bucur că se adeverește” » Tottenham și Napoli luptă „la baionetă”
ITALIA
Pe aeroport, Florin Manea a vorbit despre transferul lui Drăgușin: „Mă bucur că se adeverește” » Tottenham și Napoli luptă „la baionetă”

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (1)
danglumetu
danglumetu  •  05 Ianuarie 2024, 20:30

e titular pt vrea sa odihneasca jucatori care sint esentiali in campionat, cupa nu-i intereseaza citusi de putin in situatia lor!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează