INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  SFERTURI

Ironii pe rețelele de socializare, după eliminarea echipelor engleze din Europa » Contul oficial al Serie A și Mats Hummels au lansat atacuri directe

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 aprilie 2024 16:26 / Actualizat vineri, 19 aprilie 2024 17:55

Fanii echipelor britanice ironizează de mult timp nivelul celorlalte 4 campionate de top din Europa, considerându-le mai slabe decât Premier League. Cu toate acestea, Aston Villa a rămas singura echipă din Premier League angrenată în competițiile europene intercluburi, în timp ce Serie A și Bundesliga oferă câte 3 echipe, fiecare, în semifinalele competițiilor europene.

Mats Hummels a dat startul răspunsurilor acide pe X, fosta platformă Twitter. Contul oficial Serie A împreună cu Atalanta au lansat și ele un mesaj către „cormorani".

Jurgen Klopp nu a înțeles ce s-a întâmplat în Atalanta - Liverpool: „Asta e chiar ciudat”
Atalanta - Liverpool 0-1 (3-1 la gen.)
Jurgen Klopp nu a înțeles ce s-a întâmplat în Atalanta - Liverpool: „Asta e chiar ciudat”

Ironii după eliminarea echipelor engleze din cupele europene

„Câteodată trebuie să știi mai mult despre Italia decât că are mâncare bună". Acesta a fost mesajul postării care a apărut simultan pe pagina oficială de Instagram Serie A și pe pagina Atalantei.

Ironii pe rețelele de socializare, după eliminarea echipelor engleze din Europa » Contul oficial al Serie A și Mats Hummels au lansat atacuri directe

Mesajul a fost însoțit de o poză ce îl are în prim-plan pe coșmarul celor de la Liverpool, Gianluca Scamacca, marcator de 2 ori în poarta „cormoranilor", în victoria Atalantei cu 3-0 din tur.

Liverpool a învins în returul de la Bergamo, dar unicul gol al partidei înscris de Mohamed Salah în minutul 9 nu a fost suficient pentru a califica echipa lui Jurgen Klopp.

Această ironie a stârnit amuzament în secțiunea de comentarii, iar atitudinea a fost apreciată de utilizatorii italieni ai aplicației. Această „împunsătură" a fost postată după ce aceeași pagină a anunțat că în urma campaniilor Atalantei și a Romei în Europa League, Italia va da 5 echipe în Champions League datorită creșterii coeficientului UEFA.

Mats Hummels: „Recoltă bună săptămâna aceasta, colegii mei fermieri"

Postarea virală de câteva cuvinte a lui Mats Hummels face referire la sintagma pe care fanii fotbalului englez o folosesc referitor la Bundesliga: „Farmer's league"- Ligă de fermieri.

Ironii pe rețelele de socializare, după eliminarea echipelor engleze din Europa » Contul oficial al Serie A și Mats Hummels au lansat atacuri directe

Această expresie atacă nivelul fotbalului german, cei care o folosesc sugerând că Bundesliga este o ligă mult mai slab decât Premier League și lipsită de jucători buni și profesionalism.

Postarea amuzantă a fundașului neamț vine în contextul în care 4 echipe din Anglia au pierdut calificarea în „careul de ași" al competițiilor europene, iar 3 echipe din Germania au reușit să ajungă în semifinalele competițiilor europene.

Articol de Tudor Belivacă

Match Quiz FCSB - Rapid

Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!

VIDEO. De ce a lipsit FRF de la ședința UEFA, unde au fost invitate 11 federații din zona balcanică

Citește și:

Bayern, caută-ți un alt antrenor! Anunț de ultim moment în privința lui Julian Nagelsmann
BAYERN
Bayern, caută-ți un alt antrenor! Anunț de ultim moment în privința lui Julian Nagelsmann
Cât mai costă un laser folosit de un portar împotriva unui adversar. Sancțiune uriașă dictată!
PEDEAPSĂ
Cât mai costă un laser folosit de un portar împotriva unui adversar. Sancțiune uriașă dictată!

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (5)
demostene1
demostene1  •  19 Aprilie 2024, 17:52

cand borussia a facut 2-0 si 4-2 comentatorii romani aproape ca plangeau de frustrare si se incurajau reciproc ca poate poate ateltico se califica cumva. lumea nu e obisnuita cu fotbalul german care e mai calitativ

demolarii
demolarii  •  19 Aprilie 2024, 17:52

Rade ciob de oala sparta. S-a văzut disperarea echipelor italiene, spaniole sau germane, care provin din campionate mult mai nespectaculoase de a câștiga. Pentru ele bonusul financiar oferit de UEFA este mult mai important decât pentru echipele engleze. Și bineînțeles încercarea de a oferii jucători către echipele engleze. Nu degeaba Barcelona și Real își vând singure drepturile TV pentru meciurile de acasă din La Liga. UEFA ar trebuii sa își modernizeze competițiile care în momentul de fata seamănă prea mult cu jocul Monopoly. De ce NBA stimulează ultimile clasate? Competiția, imprevizibilul, este ce cauta spectatorul. Sincer m-am saturat ca Real Madrid,City,Bayern München ori Psg sunt tot timpul în sferturi. Ce e atractiv? Se știe ca sunt cele mai bune și ca pentru rezultat omoară spectacolul. În plus prin formatul inaugurat în 1992 de Uefa, a dispărut competiția între campionate. Nu mai e o rivalitate între Premier League, La Liga sau Serie A. Ca sa nu pomenesc ligile din Nord sau Sud. A ajuns cel mult o rivalitate între patronii unor echipe și eventual unii președinți. Atât. E trist.

brentford
brentford  •  19 Aprilie 2024, 17:38

Gesepeul este pe felie cu toate ironiile,dar nu vezi o analiza de meci pertinenta. 90% este copy/paste de pe retelele de socializare,ca sunteti jurnalisti si va plangeti de mila ca nu aveti din ce sa traiti. Editia print s-a inchis,urmeaza si online...ca sa fiu ironic.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează