SPORTURI  »  TENIS  »  WTA WASHINGTON

VIDEO Victorie cu pulsul în gât! » Sorana Cîrstea se impune la a cincea minge de meci + întâlnire cu deținătoarea titlului, în turul 2 la Washington

Articol de - Publicat marti, 01 august 2023 21:31 / Actualizat marti, 01 august 2023 21:39

Sorana Cîrstea s-a impus în primul tur al turneului WTA 500 de la Washington, 6-3, 7-6 (13) în fața Petrei Martic, la capătul unui tie-break care a ținut toată audiența cu sufletul la gură

Primul turneu pentru Sorana Cîrstea de la Wimbledon încoace este cel de la Washington, de categorie WTA 500, românca alegând să nu introducă în calendarul ei turneele europene pe zgură care se desfășoară în această perioadă. A început sezonul de hard, care va avea punctul final și sclipitor la US Open, din 28 august până pe 10 septembrie.

Sorana, 33 de ani, locul 32 mondial, a înfruntat-o în primul tur al concursului din District of Columbia pe Petra Martic, 32 de ani, 36 WTA. O adversară incomodă pentru oricine grație abilității ei de a rupe ritmul, servind însă puternic și folosindu-și foarte bine înălțimea.

Cele două nu se mai înfruntaseră de multă vreme, din 2014, de la Guanghzou, atunci când croata prelua conducerea cu 2-1 în duelurile lor directe.

Sorana Cîrstea, prim set curat

La Washington, în a patra înfruntare tot pe hard dintre cele două, Cîrstea a pornit foarte bine, producând repede prima fisură vizibilă în terenul advers. Un break pe care l-a cimentat cu un game la zero pe serviciul propriu. Chiar dacă Martic a egalat la 3, românca și-a păstrat luciditatea, nu a acuzat pierderea avantajului.

Mai mult, a servit cu autoritate când a venit momentul să închidă setul la 5-3 – încă un game alb. Cu excepția jocului pierdut la 3-1, a avut un aliat consistent în prima sa minge.

22 de lovituricâștigătoare a reușit Sorana, adversara cu 6 mai mult

Lucrurile s-au schimbat însă în actul secund și, paradoxal, în favoarea Petrei Martic, cea care se chinuise să-și facă serviciul de două ori la rând. A fost suficient un game nefericit al Soranei și talgerul balanței a înclinat drastic spre croată.

Pentru că de acolo a jucat mult mai legat, a reușit și câteva execuții din categoria hot shot, în timp ce românca nu a putut să convertească o șansă de rebreak avută la 1-3. A rezistat, în schimb, stâncă, în următorul game, salvând 4 mingi ale lui Martic de a se distanța la 5-2.

Cursa nervilor, câștigată de Sorana Cîrstea: 15-13 în tie-break!

Și ce sprint a pornit de acolo! Patru game-uri la rând, alergând decisă la fiecare minge și strângând pumnul după ce își așezase piesele ca să servească pentru victorie. Caruselul a continuat însă cu un break la zero al croatei. Tie-break.

Dar ce tie-break! Un joc al nervilor, al execuțiilor la limită, când un passing-shot senzațional, apoi o scurtă perfectă și tot așa. Sorana s-a impus la a patra minge de meci, 15-13, venind de la 3-6 și salvând 7 șanse de set ale adversarei în total.

86 de punctea adunat românca în total, față de cele 72 ale croatei

Sorana Cîrstea - Liudmila Samsonova, în turul 2 la Washington

Urmează o întâlnire în premieră în turul 2 cu deținătoarea titlului, Liudmila Samsonova, 24 de ani, ocupanta locul 18 mondial. Orice s-ar spune, anul acesta românca se simte bine pe hard-ul nord-american. 

Citește și: 

Scandal în timpul duelului Andreescu - Kostyuk: „Taci!” » A fost nevoie de intervenția firmei de pază
WTA
Scandal în timpul duelului Andreescu - Kostyuk: „Taci!” » A fost nevoie de intervenția firmei de pază
Acuzații-șoc în tenis! Ucraineanca Yastremska cere sancționarea imediată a senzației de 16 ani din Rusia: „Rămân devotată luptei pentru țara mea”
WTA
Acuzații-șoc în tenis! Ucraineanca Yastremska cere sancționarea imediată a senzației de 16 ani din Rusia: „Rămân devotată luptei pentru țara mea”

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (3)
Analiza
Analiza  •  02 August 2023, 08:23

Nu prea înțeleg de ce este o victorie cu pulsul în gât. Ok, a revenit de la 5-2 și a câștigat în tie break cu 15-13 dar Sorana a câștigat primul set. Era o victorie cu plusul în gât dacă pierdea setul doi și se întâmplau toate astea în setul trei . În fine,succes în continuare!

parachioara5
parachioara5  •  01 August 2023, 22:16

...ce antrenor mai are Sorana ?

rva4
rva4  •  01 August 2023, 21:55

Felicitări Soranei! Si multă baftă în optimi la Washington!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează