FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Anunțul dinamoviștilor: "Negoiță nu mai face parte din viața echipei" » Cine ia deciziile în Ștefan cel Mare

Articol de GSP - Publicat luni, 15 octombrie 2018 15:59

Alexandru David, președintele lui Dinamo, i-a anunțat pe fanii dinamoviști că patronul Ionuț Negoiță "nu mai face parte din viața echipei".

"Domnul Negoiță nu mai face parte din viața acestei echipe. De ce? Ne-a transmis că atâta timp cât clubul se autofinanțează, decizia dânsului e aproape spre zero. El intervine doar când îi cer sfatul, când contractăm cheltuieli către club. Din punctul ăsta de vedere clubul se autofinanțează.

Deciziile, din punctul de vedere al managementului, îmi aparțin mie și altor oameni. Am apreciat că în acest moment dificil domnul Negoiță și domnul Rednic au lăsat toate lucrurile în urmă și au pus binele clubului înaintea orgoliilor personale", a declarat David în cadrul unei conferințe de presă.

Cine conduce Dinamo

În vârful conducerii roș-albe sunt tot doi frați. Este vorba de Alexandru și Andrei David. Primul este omul de încredere al fraților Negoiță și președintele lui Dinamo, adică cea mai importantă persoană din club după familia Negoiță. Cel de-al doilea este directorul secției de marketing, angajat chiar de fratele său. Până la venirea lui Andrei David, marketingul dinamovist era condus de Mihaela Racu.

Citește și: Prima conferință, primele atacuri! Rednic a dat de pământ cu MM Stoica, Dică și Contra: "Asta o spun pentru Luțu 2"

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (36)
1498434707123363
Dumitru Neculai  •  16 Octombrie 2018, 06:50

adica nu se mai baga an TROACA ca sa nu fie mancat

1198766430181192
Abigail Laslas  •  15 Octombrie 2018, 21:24

deci astia doi vor plati pentru bancruta frauduloasa? ei ii vor da banii lui Badea inapoi? Sau doar vor stinge lumina dupa pierderea barajului?

jackryan
jackryan  •  15 Octombrie 2018, 20:16
Postat de merace pe 15 Octombrie 2018, 19:46

Nici Gigi nu are vreo functie oficiala la FCSB. Dar fiindca el da banii si e Nasul intregii mafii de acolo, tot el ia deciziile, si da si declaratii in presa ca sefu cel mare! Ma mir ca nu se autosesizeaza DNA vazand ca asa o firma mare e clar sub controlul cuiva care nu are oficial nici o functie in firma!

Cum poti sa rulezi cateva milioane de euro intr-o firma ( ca patron ) ...pe cand tu ai o avere de 100 000 de euro ...oare de ce statul roman permite asa ceva ....oricand ei pot face datorii de cateva milioane de euro catre stat ...apoi inchid firma ..falimen ...ce pierde acel patron ???

Vezi toate comentariile (36)
Comentează