FOTBAL  »  Superliga  »  ALEGERILE FRF

Primul mesaj al lui Gică Hagi pentru Răzvan Burleanu: "Acesta este singurul proiect viabil"

FOTO: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor
FOTO: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat vineri, 20 aprilie 2018 14:23

Gică Hagi i-a transmis un mesaj lui Răzvan Burleanu după câștigarea unui noi madat la șefia Federației Române de Fotbal.

"Ionuț Lupescu cred că a greșit cu ceva. Părerea mea este că a venit prea târziu. S-a decis prea târziu să candideze. Noi cei din fotbal știm că poți să pierzi, poți câștiga, dar de data asta diferența a fost prea mare. Aceasta e problema.

Îl felicit pe președinte, iar noi de la Viitorul ne dorim să resusciteze fotbalul românesc, să îl aducă peste nivelul generației mele, pentru că acesta este singurul proiect viabil. Echipele naționale trebuie să meargă la turneele finale. Sunt convins că ne putem bate cu oricine și trebuie să o facem repede.

De restul discuțiilor, cu voturile din fotbalul mic, nu sunt preocupat. Nu vreau să fiu președinte. Eu am fost mai deștept, mi-am făcut un club. Funcția ți se dă, lupți pentru ea, iar clubul îmi aparține. Sunt independent și depind doar de mine. O să fiu mereu cu cei din generația mea, am fost liderul, am fost cei mai buni împreună", a declarat Gică Hagi. 

Citește și: Gică Hagi se revoltă! Declarații dure făcute: "Suntem niște gâze! Oamenii de sus impart România cum vor"

Citește și:

Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
Superliga
Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Superliga
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”
Superliga
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”

„Te ridică sau te bagă în pământ” » Horațiu Moldovan a povestit cum a cucerit-o pe Aza Gabriela: „Prima noastră întâlnire a fost la asigurări”

Iubita unui jucător cu 400 de meciuri în Seria A i-a mărturisit Dilettei Leotta: „De asta dormim în camere separate”


Comentarii (35)
dinamo100
dinamo100  •  20 Aprilie 2018, 16:10

Cand campioana Romaniei, adica Viitorul, echipa lui, o sa treaca in cupele europene de o echipa din Cipru, atunci eventual poate sa vina cu pretentii ca echipa nationala sa se califice la campionatul mondial! Deocamdata Viitorul a luat-o pe coaja fara drept de apel in jocurile din cupele europene! Asta e nivelul, indiferent daca la conducerea FRF e Lupescu sau Burleanu.

sibelius
sibelius  •  20 Aprilie 2018, 20:24
Postat de sexilian pe 20 Aprilie 2018, 19:11

LUPESCU a gresit cand a acceptat pe langa el,un hagi,un popescu,un prunea si alti COMPROMISI,persoane de joasa speta care au tupeul si neobrazare sa se creada superiori,ASTA L-A FARAMAT PE LUPESCU,nu fotbalul feminin sau altele........

Lupescu e din acelasi aluat cu ei. Trasatura de famiglie.

sibelius
sibelius  •  20 Aprilie 2018, 20:23
Postat de Gogu Ioan pe 20 Aprilie 2018, 19:54

burlene, ***. asa se vorbeste cu echipa care l-a sustinut pe Lupescu? Nu uita ca Lupescu face parte din generatia de aur, Mircea Lucescu este un antrenor de calibru, Chivu a fost capitanul nationalei. Tu esti cel care l-ai angajat pe daum , o catastrofa de antrenor. sa-ti fie rusine, burlene

Lupescu l-a angajat pe Rajvan. O castratofa de selectioner care si-a adus toti finii. "Generatia Jovanni Becali" nu a castigat nimic. Daca ei sunt de aur ungurii, croatii, bulgarii sau polonezi au avut de platina, diamant, bitcoin?

Vezi toate comentariile (35)
Comentează