INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARABIA SAUDITĂ

Cum se negociază un contract în Arabia Saudită: „Ministrul m-a lăsat să aleg unde vreau să merg” » Temutul Bin Salman l-a sunat pe Gattuso!

Jorge Jesus, în stânga imaginii / FOTO: Twitter @Alhilal_EN
Jorge Jesus, în stânga imaginii / FOTO: Twitter @Alhilal_EN

Articol de - Publicat marti, 04 iulie 2023 19:22 / Actualizat marti, 04 iulie 2023 19:22

Antrenorul portughez Jorge Jesus, 69 de ani, ar fi putut deveni selecționerul Arabiei Saudite, dar a ales Al-Hilal, să-și ia revanșa pentru demiterea din 2019, când a fost înlocuit de Răzvan Lucescu. La rândul său, Gennaro Gattuso a fost sunat de prim-ministrul saudit Mohammed bin Salman pentru a antrena în țara sa.

De o jumătate de an, după transferul uimitor al lui Cristiano Ronaldo, saudiții sunt de neoprit în încercarea de a „spăla" imaginea unei dictaturi prin fotbal și transferă în valuri pentru campionatul lor. Vedete trecute de 30 de ani și antrenori cunoscuți, în special portughezi.

Scoțienii anunță transferul lui Ianis Hagi: „Mare eroare făcută de Rangers!” » Câți bani cere formația din Glasgow
SCOȚIA
Scoțienii anunță transferul lui Ianis Hagi: „Mare eroare făcută de Rangers!” » Câți bani cere formația din Glasgow

Pentru a le fi mai ușor să controleze aceste mișcări masive în mercato, autoritățile au cumpărat cele mai mari patru cluburi locale (două din Riad, Al-Hilal și Al-Nassr, două din Jeddah, Al-Ittihad și Al-Ahli) și coordonează întreg sistemul de transferuri spre aceste echipe.

Jorge Jesus a tratat direct cu ministrul saudit al sportului

Jorge Jesus, unul dintre cei trei tehnicieni lusitani aflați în Arabia Saudită (el e la Al-Hilal, Nuno Espirito Santo la Al-Ittihad, Luis Castro la Al-Nassr), a dezvăluit cum și cu cine se negociază contractele acolo.

La plecarea spre Austria, unde are cantonament cu Al-Hilal, antrenorul în vârstă de 69 de ani le-a spus jurnaliștilor portughezi: „Nu mă așteptam să semnez cu Al-Hilal. Totul s-a întors în două ore. Aveam acord pentru a fi selecționerul naționalei saudite când a apărut varianta Al-Hilal. Ministrul m-a lăsat să aleg unde vreau să merg și am spus Al-Hilal. 

Când am plecat, în 2019, am lăsat un proiect incomplet, eram lider cu șase puncte avans, după ce câștigasem Supercupa... Am simțit că trebuie să mă întorc pentru a termina acel proiect". 

Ministrul la care se referea Jorge Jesus era ministrul saudit al sportului, Abdulaziz bin Turki Al Saud.

Răzvan Lucescu l-a înlocuit pe Jorge Jesus și a cucerit 3 trofee cu Al-Hilal

În urmă cu patru ani, pe 26 ianuarie 2019, Jesus a fost dat afară de clubul din Riad, deși avea un record de 16 victorii și o singură înfrângere.

În vara următoare a venit Răzvan Lucescu la Al-Hilal, cucerind trei trofee importante, Liga Campionilor Asiei în 2019, titlul de campion și Cupa Regelui în 2020, înainte de a fi demis pe 14 februarie 2021.

Temutul Mohammed bin Salman, la telefon cu Gennaro Gattuso. Spre Al-Ahli

Altă veste din Arabia Saudită. Chiar prim-ministrul Mohammed bin Salman, temutul MbS, acuzat de mai multe ori pentru încălcarea gravă a drepturilor omului, l-a sunat pe Gennaro Gattuso, încercând să-l convingă să accepte oferta de a antrena în țara sa.

Bin Salman ar vrea să-l îndrepte spre Al-Ahli, singura dintre cele patru mari formații saudite ghidate de guvern care nu are încă un tehnician. A fost căutat întâi alt portughez, Marco Silva, dar acesta a refuzat și a rămas la Fulham.

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

A căzut prima variantă de transfer pentru Ciprian Tătărușanu » Ce echipe au rămas în cursă
ITALIA
A căzut prima variantă de transfer pentru Ciprian Tătărușanu » Ce echipe au rămas în cursă
Arsenal nu se mai uită la bani » Țintește încă un jucător! Va depăși 300 de milioane în această vară
MERCATO
Arsenal nu se mai uită la bani » Țintește încă un jucător! Va depăși 300 de milioane în această vară

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (2)
steaua.libera
steaua.libera  •  05 Iulie 2023, 08:24

Ma doare sufletul s-o spun, dar cred ca si la Steaua acelasi nivel de profesionalism e.

paolo16
paolo16  •  05 Iulie 2023, 06:11

"În vara următoare a venit Răzvan Lucescu la Al-Hilal, cucerind trei trofee importante,...". "Nea Jumatate, de ce nu "care a cucerit trei trofee", atâta timp cât se știe ca este de evitat gerunziul (iar noi abuzam de el).

Vezi toate comentariile (2)
Comentează