INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Dennis Man, în luptă cu recordurile Seriei B în acest sezon de top. Noile statistici ce uimesc!

Dennis Man continuă să aibă cele mai bune cifre la Parma în acest sezon / Foto: Imago
Dennis Man continuă să aibă cele mai bune cifre la Parma în acest sezon / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 12 aprilie 2024 12:38 / Actualizat vineri, 12 aprilie 2024 18:15

Dennis Man (25 de ani), extrema dreaptă a Parmei, este atacantul din liga secundă care a ținut cel mai mult mingea la picior (4.636 de metri) după 32 de etape. Fostul FCSB-ist este al doilea în topul ocaziilor de gol create în acest sezon de Serie B (22), fiind depășit doar de mijlocașul uruguayan Cesar Falletti (24) de la Cremonese.

Dennis Man nu este numai golgheterul Parmei și unul dintre cei mai bine notați jucători din Serie B. Extrema dreaptă de 25 de ani e primul și la alt capitol. Potrivit statisticilor oferite de agenția Parmalive.com, fostul FCSB-ist deține cea mai bună performanță la capitolul distanței totale parcurse de un atacant cu mingea la picior, cu 4,636 km în 28 de meciuri din actuala ediție a diviziei secunde italiene.

Fruntaș este Man și la numărul oportunităților de gol create în 2.053 de minute în care a fost folosit de antrenorul Fabio Pecchia la Parma. 22 au purtat amprenta „tricolorului", rezultat ce îl plasează pe Dennis pe locul al doilea în clasamentul Seriei B, fiind după mijlocașul uruguayan Cesar Falletti (24) de la Cremonese.

Locurile 6-9 în topul golgheterilor din Serie B

Man se află în Top 10 și al celor mai buni marcatori din liga a doua peninsulară, mai exact pe pozițiile 6-9, cu 11 goluri în campionat, la egalitate cu Patrick Cutrone (Como), Piero Iemmello (Catanzaro) și Pedro Mendes (Ascoli). Dennis are și cinci pase decisive, în total influențând direct 19 goluri în cele 31 de partide disputate în campionat și Coppa Italia în această stagiune.

Man este un jucător foarte bun, nu are egal în liga secundă. Este un fotbalist de Serie A și își dovedește valoarea în acest sezon. Românul trebuie să continue să demonstreze, pentru că are un mare talent
Antonio Gaudio, fostă extremă a Parmei

„Unul dintre liderii Parmei lui Fabio Pecchia, cel mai bun marcator al echipei și deseori motorul «cruciaților», românul se află în fruntea unui clasament din Serie B, mai exact cel ce îi include pe atacanții cei mai implicați în posesia mingii", a explicat sursa citată mai sus.

Lovitură MAJORĂ pentru granzi în Premier League! Măsură spectaculoasă, care poate schimba tot
ANGLIA
Lovitură MAJORĂ pentru granzi în Premier League! Măsură spectaculoasă, care poate schimba tot

Dennis Man, cotat la 15-18 milioane de Parma

Parma n-ar vrea să se despartă de Man, dar o ofertă foarte bună l-ar pune serios pe gânduri pe proprietarul american Kyle Krause. E vorba despre o sumă între 15 milioane și 18 milioane de euro, superioară celei de 11 milioane plătită de Parma în 2021 pentru a-l achiziționa din Superligă.

„Dortmund face presiuni pentru cumpărarea lui. Dennis e unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Seriei B, dovadă cele 13 goluri în 31 de jocuri în campionat și Cupă. Borussia se află în discuții cu conducerea Parmei pentru a-și întări lotul în vara viitoare.

Negocierile dintre Man și cei de la formația emiliană pentru prelungirea contractului său, scadent pe 30 iunie 2025, sunt în derulare de câteva săptămâni, iar jucătorul cere o mărire de salariu până la 1,8 milioane de euro.

Match Quiz CFR Cluj - FCSB

Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul CFR Cluj - FCSB și câștigă premiile puse în joc!

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Ca în Evul Mediu! Cum a fost bătut un jucător al lui Al-Ittihad de un fan al lui Al-Hilal în finala Supercupei!
ARABIA SAUDITĂ
Ca în Evul Mediu! Cum a fost bătut un jucător al lui Al-Ittihad de un fan al lui Al-Hilal în finala Supercupei!
Manchester City pregătește „bomba” din mercato » Tot mai aproape de super-vedeta lui Bayern Munchen
MANCHESTER CITY
Manchester City pregătește „bomba” din mercato » Tot mai aproape de super-vedeta lui Bayern Munchen

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează