INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Lionel Messi, imperial la meciul 767 pentru Barcelona! Două eurogoluri și două recorduri doborâte cu Huesca

Lionel Messi, în Barcelona - Huesca 4-1 // foto: Guliver/gettyimages +38   FOTO
Lionel Messi, în Barcelona - Huesca 4-1 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat marti, 16 martie 2021 08:06 / Actualizat marti, 16 martie 2021 14:48

Lionel Messi (33 de ani) a avut o prestație excelentă la meciul 767 în tricoul Barcelonei. Argentinianul a marcat de două ori în victoria cu Huesca, scor 4-1.

Lionel Messi a avut parte de o noapte specială pe „Camp Nou”. Barcelona, locul 3 înaintea meciului, a întâlnit Huesca, ultima clasată din La Liga. Iar catalanii au câștigat categoric, 4-1, după o prestație de mare clasă a lui Lionel Messi.

Lionel Messi, decisiv în Barcelona - Huesca

Argentinianul a deschis scorul în minutul 13 cu un șut superb de la marginea careului de 16 metri, mingea lovind bara transversală înainte să intre în poartă. Antoine Griezmann a dus scorul la 2-0 în minutul 35, cu o execuție din afara careului. Oaspeții au redus din diferență în minutul 45+4, din penalty, prin Rafa Mir.

Fundașul Oscar Mingueza a dus scorul la 3-1 în minutul 53, cu o lovitură de cap venită după o centrare a lui Messi. Tot Messi a închis tabela, în minutul 90, cu un alt șut din afara careului.

Două recorduri pentru Lionel Messi 

A fost al 767-lea meci al lui Messi în tricoul Barcelonei, argentinianul egalându-l astfel pe Xavi Hernandez în topul fotbaliștilor cu cele mai multe partide pentru clubul blaugrana.

Lionel Messi, imperial la meciul 767 pentru Barcelona! Două eurogoluri și două recorduri doborâte cu Huesca
Messi și Xavi au câte 767 de meciuri pentru Barcelona, iar catalanii au afișat un banner imens în peluză // foto: Imago

În plus, Messi a ajuns la 21 de goluri în acest sezon de La Liga și a devenit singurul fotbalist din istorie care înscrie cel puțin 20 de goluri în 13 sezoane consecutive de campionat.

50 de golurieste recordul de reușite al lui Messi într-un sezon. A marcat atât în 2011/2012, în 37 de meciuri!

VIDEO. TOP 5 goluri ale lui Lionel Messi la Barcelona

Citește mai multe știri despre Barcelona:

Ce surpriză! Cine este ținta numărul 1 în vară pentru Barcelona

Granzii din Spania pregătesc următorul sezon » Au apărut primele poze cu echipamentele celor de la Barcelona si Real Madrid

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (1)
enigmaticul
enigmaticul  •  16 Martie 2021, 12:01

Mda........ Zice gazetarul lui pește ”Messi a ajuns la 20 de goluri în acest sezon”!! Câte clase ai, omule? Stai prost cu numărătoare! Dacă nu mă înșel, și sigur nu mă înșel, fotbalistul ăsta are 21 goluri marcate, nu 20. Ce zici??

Vezi toate comentariile (1)
Comentează