INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INEDIT

Radu Drăgușin, pe lista celor de la AC Milan pentru perioada de mercato din iarnă. Ce zic italienii

Radu Drăgușin, cel mai bine cotat jucător de la Genoa, 20 de milioane Foto: Guliver/GettyImages
Radu Drăgușin, cel mai bine cotat jucător de la Genoa, 20 de milioane Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 26 decembrie 2023 16:42 / Actualizat marti, 26 decembrie 2023 17:15

Radu Drăgușin, 21 de ani, sub contract cu Genoa, ar fi curtat și de Milan. Rossonerii vor doi fundași centrali pentru mercato de iarnă. Primul ar fi Matteo Gabbia, 24 de ani, revenit după împrumutul de la Villarreal. Al doilea ar putea fi „tricolorul”.

Ales cel mai bun fotbalist român al anului în Ancheta Gazetei Sporturilor, Radu Drăgușin trebuie să decidă acum unde va juca în a doua parte a sezonului.

Radu Drăgușin prelungește cu Genoa, dar rămâne în atenția marilor puteri

Oficialii clubului Genoa susțin că îi prelungesc contractul stoperului în vârstă de 21 de ani, pentru încă un sezon, până în 2028, dar interesul cluburilor europene importante nu se oprește.

Lovitură pentru Răzvan » Marele rival al lui Mircea Lucescu semnează cu adversara la titlu a lui PAOK
GRECIA
Lovitură pentru Răzvan » Marele rival al lui Mircea Lucescu semnează cu adversara la titlu a lui PAOK

S-a scris de Tottenham și Newcastle, chiar și de Manchester United în Premier League, și de Barcelona, în LaLiga. Nu doar atât. AC Milan l-a trecut și ea pe lista posibilelor achiziții pentru mercato de iarnă.

Matteo Gabbia vine primul la Milan. Înaintea lui Radu Drăgușin?

Jurnalistul italian Nicolo Schira, specializat în transferuri, a anunțat că rossonerii vor să achiziționeze doi fundași centrali în ianuarie. Unul, chiar la începutul anului, al doilea, în ultima perioadă a „ferestrei" deschise în mercato luna viitoare.

Pentru soluția imediată, varianta cea mai probabilă e Matteo Gabbia. În vârstă de 24 de ani, stoperul împrumutat la Villarreal până la finalul stagiunii se va întoarce pe San Siro mult mai devreme decât era stabilit inițial. Site-ul spaniol Relevo confirmă, scriind că Marcelino, antrenorul lui Villarreal, ar fi acceptat revenirea lui Gabbia în Lombardia săptămâna viitoare.

Genoa a respins o ofertă de 20 de milioane pentru Radu Drăgușin

Al doilea nume dorit de Milan ar putea fi Radu Drăgușin. Într-un sezon în care a fost integralist în toate cele 17 etape de Serie A (un gol și o pasă decisivă), trecerea de la Genoa la Milan ar fi un pas uriaș înainte.

Tuttomercatoweb reamintește de atenția pe care i-o acordă și Atalanta „tricolorului". Site-ul peninsular scrie că nerazzurrii din Bergamo ar fi făcut o propunere pentru Drăgușin, de 20 de milioane de euro, refuzată de gruparea genoveză.

20 de milioane reprezintă cota fundașului central, cel mai scump jucător al „Grifonului", conform Transfermarkt.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Culisele acordului între Răzvan Lucescu și Ivan Savvidis la PAOK: durata, detaliile financiare ale noului contract » Va fi la Salonic și la centenarul clubului!
GRECIA
Culisele acordului între Răzvan Lucescu și Ivan Savvidis la PAOK: durata, detaliile financiare ale noului contract » Va fi la Salonic și la centenarul clubului!
Manchester United, în fața unei decizii radicale: demolarea Old Trafford și ridicarea unui superstadion de 2,3 miliarde!
ANGLIA
Manchester United, în fața unei decizii radicale: demolarea Old Trafford și ridicarea unui superstadion de 2,3 miliarde!

Citește și:

Interviu EXCLUSIV cu ucraineanca din naționala României în ziua meciului de la EURO: „Fiți puternici și curajoși!” + Povestea zguduitoare din războiul cu rușii: „N-am apucat să mai vorbesc cu tata înainte să moară. Era căzut psihic”
Nationala

România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024
Nationala
România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024
FRF, mână-n mână cu politicul și la Euro! » Burleanu n-a uitat cine l-a „uns” ca să ajungă șeful fotbalului românesc. Cadrele surprinse de reporterii GSP

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează