OPINII  »  EDITORIAL

După STOP WAR trebuia și STOP UEFA!

Articol de - Publicat vineri, 25 februarie 2022 21:03 / Actualizat vineri, 25 februarie 2022 21:04

Dacă un mesaj antirăzboi e un mesaj politic înseamnă că am început să ne pierdem mințile

Băieții de la Nyon au început să dea cu bâta în baltă încă din prima parte a zilei de joi. Anunțând pe twitter-ul propriu programul zilei, Europa League, Conference League, au urat tuturor, senini, optimiști și plini de viață, un năucitor „HAPPY THURSDAY EVERYONE”!!! 

Ce happy, ce joie fericită mai putea fi când rușii dăduseră deja iama în Ucraina, toată lumea știa că acolo se moare?! Departamentul de comunicare al UEFA ne trimitea bezele, de parcă ne pregăteam să ieșim împreună la cules de ghiocei.

Malinovski, față-profil

Năuceala forului continental al fotbalului nu s-a rezumat doar la prima parte a zilei, a continuat și după apusul soarelui. Marcând pentru 2-0 la Pireu golul care, practic, asigura calificarea Atalantei în Europa League, ucraineanul Ruslan Malinovski și-a ridicat tricoul, a sprintat spre o cameră tv aflată spre colțul terenului și a arătat un alt tricou, pe care-l avea pe dedesubt și pe care scria în engleză „Nu războiului în Ucraina”. 

Transmisia TV, ale cărei norme le stabilește UEFA, a prins doar o imagine din profil, pe care mesajul se vedea doar vag, dintr-o parte. Imaginea din față, cu textul extrem de explicit, n-o vom vedea niciodată.

Oroarea de la Napoli

Absurdul a fost atins când, pe stadionul cu numele lui Maradona, Napoli și Barcelona s-au pozat împreună înaintea meciului lor direct, afișând celebrul deja banner alb, cu litere roșii: STOP WAR! Camerele tv au fost instruite să evite momentul, doar fotografii l-au imortalizat și l-au trimis mai departe. Chipurile, UEFA nu face politică, nu facilitează propagarea unor mesaje cu conținut politic.

Pe tarlaua globalizării

Dar cât de închistat, de încremenit în cutume poți să fii ca să-ți închipui că un apel la pace e un mesaj politic? Totuși, mare lucru că supușii lui Ceferin n-au trimis paznicii să smulgă bannerul din mâinile lui Insigne, Pique, Busquets și ale altor mari fotbaliști care țineau de acel carton și care și-au permis „să facă politică” pe tarlaua globalizării fotbalistice europene!

După STOP WAR trebuia și STOP UEFA!
Ceferin, șeful UEFA, și Putin, președintele Rusiei

Exemplul Schalke

E greu de uitat că în decembrie trecut domnii aceștia atât de vigilenți la nuanțe politice au făcut praf tragerea la sorți a optimilor de finală din Liga Campionilor, uitând de niște criterii competiționale elementare și fiind nevoiți s-o repete. Ceferin și toți slimfiții săi globalizați de aceea sunt puși acolo, să asigure un cadru competițional și eventual să facă rost de niște bani, fie și de la Gazprom.

Încă n-am auzit o silabă despre denunțarea contractului de 40 de milioane de euro anual cu colosul rus, deși Schalke 04, căzută în liga a doua germană și aflată departe de cea mai înfloritoare perioadă financiară din existența ei, a dat jos inscripția publicitară rusă de pe tricourile jucătorilor imediat ce a aflat de invazia în Ucraina.

Poze cu ursul împăiat

Bun, am înțeles, conform percepției de la Nyon, un mesaj cu STOP WAR mustește de conținut politic și nu trebuie arătat. Dar nenumăratele imagini cu Ceferin și Putin n-au niciun miligram de încărcătură politică? Sau cele ale lui Infantino (în fond, șeful lui Ceferin, pentru că UEFA e parte din FIFA) sau ale lui Thomas Bach (șeful CIO) fotografiindu-se cu președintele de la Moscova precum cu ursul împăiat din Cișmigiu nu tot politică înseamnă? 

Mai corect ar fi să ni se spună că sportul n-ar trebui să facă politică în principiu, dar că mai sunt situații în care ținerea de gât cu Putin sau cu alții poate aduce avantaje. Și apropo, mutarea finalei Champions League de la Sankt Petersburg la Paris ce e? Nu tot o decizie politică? 

P.S. A doua zi după gafele de joi, secretarul general adjunct, Giorgio Marchetti, a bălmăjit că UEFA „vrea pace, stoparea războiului chiar acum”. Ceea ce nu anulează prostiile făcute de UEFA joi, 24 februarie, ci le întipărește și mai adânc în istorie.


Comentarii (7)
gicapuia
gicapuia  •  27 Februarie 2022, 08:58

Totul, DAR ABSOLUT TOTUL ( sport, razboi, politica etc) in lumea zilelor noastre se invirte in jurul unui singur lucru: INTERSEUL . Indiferent de forma pe care o ia. Sa nu ne amagim . Relatia tabere adverse- tabere prietene se schimba de la o clipa la alta motivata de un adevar crunt :INTERESUL. Noi ? Masa amorfa!

mzm1
mzm1  •  26 Februarie 2022, 20:05

Toată stima, domnule Buzărin, pentru condamnarea atitudinii lașe a UEFA față de invazia Rusiei in Ucraina, invazie care a provocat un dezastru umanitar, milioane de ucrainieni fiind nevoiți să fugă din calea hoardelor Kremlinului! Oricum, UEFA n-o face din dragoste, ci... pe bani! Rușine!

ciuleavvictorms
ciuleavvictorms  •  26 Februarie 2022, 18:34

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează