SPORTURI  »  ALTELE  »  JO TOKYO

Un pas până la Tokyo » 5 bărci românești s-au calificat în semifinalele Mondialelor de la Linz

Articol de - Publicat miercuri, 28 august 2019 19:17

Cinci bărci românești au acces în semifinale la Mondialele de la Linz. Patru dintre ele sunt ca și calificate la Jocurile Olimpice

Mondialele de la Linz au intrat în linie dreaptă. Miercuri au avut loc cursele din sferturile de finală, la capătul cărora s-au aflat cele 12 echipaje rămase în lupta pentru medalii în probele de dublu. 

La dublu rame (masculin și feminin), și dublu vâsle (masculin și feminin), accederea în semifinale reprezintă în mare măsură și obținerea biletului pentru Jocurile Olimpice. Asta pentru că 11 din cele 12 bărci care au rămas în cursa pentru medalii ajung la Tokyo, doar ultima clasată în finala B urmând să vadă competiția de acasă!

Au scăpat de emoții 

Fetele de la dublu rame, Cristina Popescu și Amalia Bereș, au controlat cursa din "sferturi". În seria a 4-a, Cristina și Amalia trebuiau să vină în primele trei locuri pentru a rămâne în cărți la calificare. Americancele au câștigat detașat, dar româncele au venit pe doi, depășindu-le pe chinezoaice pe ultimii 500 de metri.  

Băieții din barca de dublu vâsle, Ioan Prundeanu și Marian Enache, au avut o cursă mult mai tumultuoasă. Pe 4 la 500 de metri, pe 3 la jumătatea cursei, au ajuns pe poziția secundă la 1.500 de metri, în spatele bărcii din China. În cele din urmă, au fost întrecuți și de neo-zeelandezi, terminând pe 3. Obiectiv îndeplinit însă și calificare în semifinale.

Campioanele mondiale nu au forțat 

La dublu vâsle categorie ușoară, campioanele mondiale de la ultimele două ediții, Gianina Beleagă și Ionela Cozmiuc, au luat startul în sfertul 4 de pe culoarul 3. Începutul anevoios, locul 5 la 500 de metri, le-a pus serios la treabă în restul cursei. Au terminat însă pe locul 3, în spatele Franței și Statelor Unite ale Americii. 

Joi vor trage în semifinale, anunțându-se o cursă extrem de grea, alături de SUA, Marea Britanie, Olanda, Africa de Sud și Italia. Doar primele 7 bărci obțin biletele pentru Tokyo, iar pentru a fi sigure de calificare, Gianina și Ionela trebuie să prindă finala A, să se claseze pe unul dintre primele trei locuri în semifinala lor. 

Au câștigat recalificările 

La dublu vâsle feminin, Ancuța Bodnar și Simona Radiș trebuiau să ocupe unul dintre primele două locuri în recalificări, pentru a ajunge în penultimul act. Cele două românce au fost pe doi în primii 1500 de metri, în spatele Chinei, dar pe ultimii metri au mărit strocul și au câștigat cursa. Vor trage acum în semifinale pentru a scăpa de ultimul loc, să intre în primele 11 echipaje și să se califice la Tokyo.

Alte speranțe joi 

Bărcile de patru rame, feminin și masculin, dar și echipajele de 8Ă1, fete și băieți, iau startul azi în semifinale, respectiv recalificări. Ca să prindă finala, bărcile cu patru sportivi au nevoie de o clasare între primele trei, iar la 8 plus 1, doar primele două echipaje ajung în finala A. Tot joi se dispută cursle semifinale la doi rame (fete și băieți) și dublu vâsle categorie ușoară. 

Au intrat în arbitri 

Miercuri, în sferurile de  finală, în cursa de dublu rame masculin, șalupa arbitrilor a lovit echipajul Poloniei. Polonezii nu au mai putut continua cursa și au abandonat.  Ceilalți sportivi au continuat cursa, dar rezultatul a fost anulat!

 Era chiar cursa în care concuraseră și românii Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, vicecampionii mondiali, care terminaseră pe 3, calificându-se în semifinale. S-a stabilit ca proba să se repete, dar de această dată românii au terminat pe 2, în spatele Italiei, dar în fața Canadei. Vineri, Marius și Ciprian vor concura în semifinale.

Vezi și: 

Victor Mihalachi și Cătălin Chirilă s-au calificat la JO de la Tokyo! Performanța reușită la Mondialele de la Szeged 

Citește și:

Acuzații GRAVE la Craiova: „L-am dat afară pentru că bănuim că a influențat anumiți jucători să nu-și apere corect șansele” + Replica acuzatului
Liga 2
Acuzații GRAVE la Craiova: „L-am dat afară pentru că bănuim că a influențat anumiți jucători să nu-și apere corect șansele” + Replica acuzatului
Cătălin Cîrjan, la Dinamo! Transferul anunțat marți de GSP, oficializat astăzi
Superliga
Cătălin Cîrjan, la Dinamo! Transferul anunțat marți de GSP, oficializat astăzi
Laszlo Pinocchio » Dioszegi și-a vândut onoarea pentru „peste un milion”. De la „ca să arăt tuturor din România că nu facem blaturi” la „100% Ștefănescu nu e de vânzare pentru FCSB”
Superliga
Laszlo Pinocchio » Dioszegi și-a vândut onoarea pentru „peste un milion”. De la „ca să arăt tuturor din România că nu facem blaturi” la „100% Ștefănescu nu e de vânzare pentru FCSB”

„Scaunul dentistului din Hong Kong!” » Momentul NEBUN cu Paul Gascoigne la Euro 1996: „Păcat că era glucoză în sticlă, nu gin ...”

Leonard Doroftei despre averea strânsă: „M-au vândut în Canada. Aveam de toate, dar nu aveam nimic”


Comentarii (1)
paiazze
paiazze  •  28 August 2019, 22:28

Bravo lor! Multa bafta! (Unde sunt aia care urla ca GSP-ul scrie doar despre cioban? Ar trebui sa apara la articole despre alte sporturi, dar nu, chiar ei sunt interesati de individul ala ***. E circul lor, distractia lor de zi cu zi, mai amana batutul nevestei cat citesc cum a mai ragait mitocanul. Nu iau apararea ziarului astuia - are niste "stiri" mizerabile, dar si cititorii sunt niste ipocriti de nivel mondial.)

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează