SPORTURI  »  TENIS  »  DECLARAȚII

Halep trăiește la cote maxime meciurile de Fed Cup: "Joacă perfect!" » În ce stadiu e după accidentare: "Prima dată după 2 săptămâni"

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 februarie 2018 17:23

Simona Halep, locul 2 WTA, este în continuare accidentată după Australian Open și nu participă în acest weekend la meciul de Fed Cup, contra Canadei.

Halep a fost în tribună la meciul Soranei Cîrstea și la cel al Irinei Begu și a vorbit despre colegele din echipa de Fed Cup.

"Irina este prietena mea și mă bucur că a câștigat. A fost mult mai puternică, chiar dacă Bianca a jucat și ea foarte bine. Bianca nu a avut nimic de pierdut și de aceea în setul doi a jucat mai bine.

Nu este ușor să stau pe margine, dar trebuie. Fetele sunt foarte puternice și nu se pune problema să se întâmple ceva rău dacă nu sunt pe teren. Ele joacă perfect și am mare încredere în ele", a spus Simona Halep la TV Digi Sport.

Simona a vorbit și despre accidentarea de la gleznă și despre cum decurge recuperarea.

"După două săptămâni, ieri am jucat tenis pentru prima dată. Mi-am dat drumul la picior, dar încă este umflat. Sper să revin cât mai repede și să joc", a adăugat Halep.

România conduce Canada cu 2-0 după prima zi de la Fed Cup. (Detalii aici)

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează