Articol de GSP - Publicat luni, 14 mai 2018 19:47
Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 33 WTA) a fost eliminată în primul tur al turneului Premier 5 de la Roma, scor 3-6, 6-7, de Shuai Zhang (29 de ani, 27 WTA).
Primul set a fost dominat de chinezoaică, în ciuda unui procentaj slab al primului serviciu, 41 la sută. Buzărnescu și-a ridicat nivelul în actul secund. A preluat inițiativa, a trecut chiar și la conducere, cu un break avans. În tie-break lucrurile au fost fără echivoc. Zhang a servit precis și a închis meciul într-o oră și 40 de minute, scor 6-3, 7-6(2).
Mihaela Buzărnescu este la a 2-a înfrângere consecutivă, după cea din primul tur de la Madrid, împotriva Mariei Sharapova.
A fost a 3-a întâlnire directă între cele două, Zhang impunându-se de fiecare dată fără set pierdut. Chinezoaica va juca în turul următor împotriva Jelenei Ostapenko.
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa