SPORTURI  »  TENIS  »   SIMONA HALEP - SU-WEI HSIEH 3-6, 6-4, 5-7

WIMBLEDON // Simona Halep, primele explicații după eliminarea incredibilă în turul 3: "Am fost neprofesionistă" » Ce urmează: "Vreau să mă răsfăț"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 iulie 2018 19:39

Simona Halep (26 de ani) a explicat de ce a pierdut meciul din turul 3 de la Wimbledon cu taiwaneza Su-Wei Hsieh, scor 6-3, 4-6, 5-7, deși a avut 5-2 în decisiv.

Liderul mondial a spus la conferința de presă de după meci că-și reproșează multe lucruri și că oboseala și-a spus cuvântul.

"Știam că e o jucătoare care mixează ritmul, mi-a fost greu să joc împotriva ei pe iarbă. Totuși am avut 5-2 și minge de meci, dar lucrurile nu au mers în direcția mea. Ea a meritat să câștige pentru că a făcut mult mai multe lucruri bune pe teren decât mine. Deocamdată nu pot juca cel mai bun tenis al meu la Wimbledon, dar sper ca în următorii ani să-mi îmbunătățesc jocul și să obțin un rezultat mai bun.

Tot creditul pentru adversara mea, a stat în fiecare punct, a evoluat foarte bine. Ca joc am fost bine, am dat tot ce am avut, am luptat până la capăt dar din punct de vedere al stării nu am fost prea pozitivă. Am avut o atitudine neprofesionistă. Am vorbit prea mult, poate pentru că sunt foarte obosită, nu am reușit să fiu concentrată pe fiecare minge. Nu vreau să-mi găsesc scuze, încă sunt tristă. Am fost în față, dar nu am reușit să închid meciul. Nu sunt dură cu mine, ci doar realistă și onestă cu mine. Accept că am avut o atitudine neprofesionistă", a declarat Simona Halep.

Liderul mondial a continuat: "Am fost obosită poate pentru că am avut multe meciuri grele la Paris. Sunt obosită și mental, dar cred că am avut șase luni în care am jucat foarte bine. A fost multă presiune și tensiune asupra corpului meu. Nu spun că nu m-am putut concentra pentru că am câștigat un turneu de Mare Șlem. E cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în carieră. Dar cu atâta energie am mai rămas pentru Wimbledon, după atâtea luni".

"Acum voi încerca să uit de acest turneu, de acest meci, pentru că este o înfrângere dureroasă, dar viitorul arată bine. Faptul că sunt campioana de la Roland Garros e foarte frumos. A venit momentul să mă bucur de vacanță. Am nevoie de o săptămână-două în care să fac orice în afară de tenis, căruia i-am dat totul în ultimele șase luni. Vreau să mă răsfăț, să fiu o fată normală și să mă bucur de viață" Simona Halep

Pentru Simona Halep urmează o perioadă de vacanță până la finalul lunii iulie când va decide dacă va merge la turneul de la Washington, unde anul trecut a ajuns până în "sferturi".

Citește și: SIMONA HALEP - SU-WEI HSIEH / WIMBLEDON 2018 » VIDEO Prăbușită în decisiv: Simona pierde incredibil în turul 3, după ce a fost întoarsă de la 5-2!

Citește și: "A reușit victoria carierei" » A izbucnit în plâns după ce a eliminat-o pe Simona Halep de la Wimbledon

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (51)
1254033951367848
Oana Crisan  •  08 Iulie 2018, 03:08

Cind pierzi de o asemenea maniera este clar ca ceva la mansarda nu functioneaza. Vroiam sa merg la cupa Rogers sa o incurajez dar un sportiv cu asemenea dezechilibru psihic nu are nevoie de incurajari ,ci de un psihiatru! Avea cale libera spre a cuceri titlul intr-o finala cu Serena .Poate se uita si ea la Serena cum se comporta un adevarat campion. Nu ma mir ca pina la urma Daren ii va zice pa. Cu cine sa faci treaba!? Sponsorii nu se inghesuie ,tot din acelas motiv: un labil psihic nu prezinta interes,nu investesti in el.Joci cu Simona si obtii tot ce-ti doresti. Uite asa face MARI ,necunoscutele din top.... 200! vrei sa ai un sponsor bun joaca cu Simona !

nnapocarepublic
nnapocarepublic  •  08 Iulie 2018, 01:17

simona recunoaste ca-i redusa si obosita ..nu are rost ca *** sa o ridice in slavi ...oricum nu primesc nimic

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

wishmaster
wishmaster  •  07 Iulie 2018, 21:26
Postat de cj666 pe 07 Iulie 2018, 21:06

De ce pana mea o fi obosita, ca in ultima luna a jucat 3 meciuri? Dar are dreptate, a vazut ca woz out, buburuza out, ramane pe 1 orice ar fi deci de ce sa ne mai batem capul... e clar neprofesionista si e penibil pentru un 1 wta ca o doare in cot de ceea ce ar trebui sa reprezinte locul pe care il ocupa. Mandrie 0.

da, da, bag-o și pe aia cu "a făcut Romania de râs" ca sa fie tacamul complet :)) este fix problema ei din ce tur iese de la Wimbledon sau dacă - l castiga sau nu. nu trebuie sa demonstreze nimic nimanui, cu atât mai puțin patriotilor de opereta care se ard pe mațe pe forumuri pe net, nici măcar Romaniei care a descoperit-o pe Simona Halep abia prin 2013, deși in 2008 luase deja RG la junioare... aaa, ca aveti voi frustrari personale legate de pariuri sau sunteți pur și simplu niște idioți de țarani opăriți, e deja o placere pentru mine sa va vad cu furculița in mâna cum va smulgeți venele, doar ca nu e vina Simonei pentru eșecurile din viața voastre. incercati sa nu va mai uitati la meciurile ei și viața vă va deveni brusc mai suportabilă.

Vezi toate comentariile (51)
Comentează