FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Săgeți către Daum și din partea ultimului selecționer: "Bâjbâie, nu cunoaște fiecare jucător"

Articol de GSP - Publicat joi, 31 august 2017 13:29

Anghel Iordănescu intră și el pe lista contestatarilor lui Christoph Daum. Îl vede pe neamț depășit de situație, asta pentru că nu știe suficient de multe lucruri despre fotbaliștii români. Îi vedea mult mai potriviți pentru postul de selecționer pe Gică Hagi sau Viorel Moldovan. 

"Cel care conduce naţionala bâjbâie, nu cunoaşte fiecare jucător în parte. E greu pentru un selecţioner ca în câteva zile de convocare să schimbe sistemul, sa pună pe fiecare unde îi e locul cât timp nu ştie prea bine ce reprezintă fiecare jucător.
Daum a făcut câteva greşeli incă din startul calificarilor.

Echipa noastră are nevoie de continuitate la aceste turnee finale, măcar să mergem acolo. Asta n-a înţeles Daum, acum ne garantează calificarea la Euro, dar el a fost adus să califice naţionala la Campionatul Mondial.

Eu nu îi cer demisia lui Daum, dacă a fost adus să îl lăsăm până la sfârşitul mandatului şi să tragem linie. Burleanu a procedat corect când a zis că vom discuta după calificări.

Nu susţin însă dorinţa lui Daum de a continua şi faptul că a garantat calificarea, cum nu sunt de acord cu numirea unor antrenori care se autopropun la naţională", a declarat Iordănescu la TV Digi Sport.

Citește și:

Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
Superliga
Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Superliga
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”
Superliga
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”

„Te ridică sau te bagă în pământ” » Horațiu Moldovan a povestit cum a cucerit-o pe Aza Gabriela: „Prima noastră întâlnire a fost la asigurări”

Iubita unui jucător cu 400 de meciuri în Seria A i-a mărturisit Dilettei Leotta: „De asta dormim în camere separate”


Comentarii (1)
sexilian
sexilian  •  31 August 2017, 15:27

CASCHETA, bine le zici parca citesti,declaratie de curaj si de inalt nivel profesional..........

Vezi toate comentariile (1)
Comentează