INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  JUVENTUS

JUVENTUS // Gafa anului: directorul lui Juventus a uitat lista cu transferuri în restaurant! 4 achiziții de 130 de milioane de euro

Federico Chiesa// FOTO: Guliver/GettyImages +5   FOTO
Federico Chiesa// FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 29 ianuarie 2019 09:00

Directorul sportiv al lui Juventus, Fabio Paratici, a rupt hârtia în mai multe bucăți și la plecare a lăsat-o pe masă. Un fan a luat-o, a reîntregit-o și le-a oferit-o ziariștilor de la Il Tempo 

Cristian Romero (20 de milioane), Sandro Tonali (20), Federico Chiesa (50) și Nicolo Zaniolo (40). Aceștia sunt jucătorii vizați de Juventus pentru a fi transferați la vară. Iar în paranteze aveți și sumele la care torinezii intenționează să-i achiziționeze. Zaniolo, jucătorul celor de la AS Roma, este marea noutate.

fabio paratici juventus

Paratici (foto) a luat deunăzi masa într-un restaurant milanez și în timp ce aștepta să-i fie adusă comanda și-a notat pe o hârtie numele de mai sus, precum și pe cel al lui Dominik Szoboszlai, de la FC Salzburg, vizat pentru un împrumut. Pe aceeași listă, dar într-un alt colț, l-a trecut pe Miralem Pjanici, despre care se știe că Juve vrea să-l vândă.

Până aici, nimic anormal. Doar că, la plecare, și-a închipuit că e de ajuns să rupă foaia. Mare greșeală! Un fan curios, ce-l urmărise de la o altă masă, a adunat bucățile, a refăcut lista și le-a pasat-o jurnaliștilor. "Nu știm dacă e autentică, însă informațiile pe care le conține sunt credibile", și-a motivat Il Tempo decizia de a o publica.

130.000.000 € e suma totală pe care Juventus vrea s-o investească în transferuri la vară, conform listei lui Paratici

Ce jucători vrea Juventus să transfere

  • Cristian Romero: fundaș central argentinian, 20 de ani, de la Genoa. Are 13 meciuri în Serie A. Cotat la 4 milioane de euro
  • Sandro Tonali: mijlocaș defensiv italian, 18 ani. Este legitimat la Brescia. Are 19 meciuri, 2 goluri și 5 pase de gol în Serie B. Este cotat la 15 milioane de euro
  • Federico Chiesa: aripă dreapta, 21 de ani. În 22 de meciuri la Fiorentina are 7 goluri și 6 pase de gol. Este cotat la 50 de milioane de euro
  • Nicolo Zaniolo: mijlocaș ofensiv italian, 19 ani. Are 18 meciuri, 2 goluri și 2 pase de gol la AS Roma. Cotat la 10 milioane de euro

Citește și:

„Divorț” de ultimă oră la Universitatea Craiova » Gâlcă nu l-a vrut! Jucătorul, devastat de decizie: „Scriu aceste cuvinte cu ochii în lacrimi, nu îmi vine să cred!”
Superliga
„Divorț” de ultimă oră la Universitatea Craiova » Gâlcă nu l-a vrut! Jucătorul, devastat de decizie: „Scriu aceste cuvinte cu ochii în lacrimi, nu îmi vine să cred!”
Transfer de răsunet pentru Dennis Man după Euro 2024?! Două cluburi uriașe au trimis scouterii la cel mai bun meci al românului
Nationala
Transfer de răsunet pentru Dennis Man după Euro 2024?! Două cluburi uriașe au trimis scouterii la cel mai bun meci al românului
Chițu a plecat de la FCU Craiova și rămâne în Liga 1 » Contract pe doi ani
Superliga
Chițu a plecat de la FCU Craiova și rămâne în Liga 1 » Contract pe doi ani

L'Equipe contrazice UEFA » Surpriză: francezii au anunțat „omul meciului” în România - Ucraina 3-0

Edi Iordănescu, inginerie în detaliu » Am descompus punct cu punct tactica perfectă din România - Ucraina 3-0, meciul unei generații


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează