Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 17 aprilie 2024 23:34 / Actualizat joi, 18 aprilie 2024 00:26
Fanii lui Bayern Munchen au creat o atmosferă incendiară în startul meciului cu Arsenal (1-0, 3-2 la general), din returul „sferturilor” Champions League. Și au protestat împotriva propriei conduceri, dar și la adresa UEFA.
Cele două echipe au intrat pe teren într-o atmosferă incendiară. În startul meciului, ultrașii lui Bayern, din peluză, au aprins zeci de torțe, oferind imagini spectaculoase.
FOTO. Atmosferă incendiară la Bayern Munchen - Arsenal: proteste vehemente ale nemților
După ce s-au stins torțele, fanii lui Bayern au început protestele. Atât împotriva deciziei șefilor, cât și împotriva UEFA.
Ultrașii sunt supărați din cauza prețului biletelor. Și i-au criticat pe șefi, în timp ce i-au ironizat și pe rivalii de la Arsenal.
„Între 70 și 150 de euro pentru un bilet. E vreo diferență față de cei de la Arsenal, care-și mulg fanii ca pe vaci?” a fost mesajul nemților, scris în engleză.
Apoi a venit și rândul celor de la UEFA să fie atacați, după ce forul european i-a suspendat pe fanii bavarezi pentru un meci în deplasare, după o serie de incidente petrecute la meciul de la Roma, cu Lazion, din „optimi”.
Nemții nu au fost pe stadion la meciul cu Arsenal, așa că acum s-au răzbunat: „Nici nouă nu ne place de tine! Excludeți UEFA. Ieși de pe stadionul nostru!”.
VIDEO. Ultrașii lui Bayern Munchen au făcut spectacol în peluză pentru returul cu Arsenal din Liga Campionilor
Citește și:
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa