OPINII  »  EDITORIAL

¡Gracias, leyenda. Por todo!

Daniel Scorpie
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat duminica, 26 mai 2024 12:57 / Actualizat luni, 27 mai 2024 14:05

Toni Kroos, cel mai mare optar din istoria lui Real Madrid, a susținut „ultimul dans” pe „Santiago Bernabeu”. A ieșit din scenă fără osanale, artificii și podium, așa cum și-a clădit renumele în iarbă. Ne va fi dor de modul în care picta pe teren și vom suspina amintindu-ne de moștenirea inegalabilă pe care o lasă generațților viitoare!

Destul de rar, probabil de la Francesco Totti în 2017, m-am emoționat și am vărsat lacrimi la retragerea unui mare fotbalist. S-a întâmplat însă aseară să și comentez "ultimul dans" și să fiu martor vibrând la unison cu asistența de pe "Santiago Bernabeu" la trecerea din iarbă a lui Toni Kroos către statutul de legendă blanca.

Poate numai ultima reprezentație a conaționalului Jurgen Klopp și discursul fostului manager al lui Liverpool a atins așa intens coarda sensibilă. N-a fost o despărțire tristă, pentru că fanii madridiști (cei mai norocoși 19.500 ce au prins un bilet pe Wembley) îl vor mai aclama la finala Ligii Campionilor cu Borussia Dortmund și speră ca idolul lor să-și termina magica aventură cu La Decimoquinta!

¡Gracias, leyenda. Por todo!
Scenografia impresionantă dedicată pe „Bernabeu” de fanii blancos lui Toni Kroos / Foto: Imago

Toni Kroos mai poate cuceri două trofee!

Chiar dacă a jucat numai zece ani (cum au trecut așa de repede!) la Real Madrid, imensul optar al "galacticilor" și unul dintre cei mari mijlocași ai secolului XXI, lasă o amintire greu de egalat.

Cu siguranță, o scriu și spaniolii, niciun alt jucător emblematic al celei mai galonate echipe din LaLiga n-a avut parte de asemenea manifestare de afecțiune și admirație. Au fost mult prea puține locurile disponibile în templul fotbalului iberic pentru câți suporteri ar fi vrut să aibă privilegiul de a-l vedea încă o dată pe viu pe mijlocașul de 34 de ani.

Și parcă prea puțini anii la care maestrul neamț a decis (și de dragul familiei), după ce își anunțase revenirea neașteptată în Mannschaft, să tragă cortina peste o carieră epustuflantă.

Real transfera în 2014 un campion mondial

"M-am gândit intens în ultima vreme și am reflectat asupra alegerii făcute. Mi s-a părut că să pierzi trei zile din viață la fiecare meci departe de casă a devenit prea mult", mărturisea recent Toni în podcastul fratelui său, Felix, amintindu-și cum a ratat nașterea primului său copil, în 2013, când încă nu făcuse pasul de la Bayern.

Suma plătită atunci la aducerea lui Kroos la Madrid pare acum ridicol de mică, numai 25 de milioane de euro. Puțin mai mică (nu mi-a venit alt nume în minte!) decât banii plătiți de Tottenham pentru Radu Drăgușin!

Veți spune, desigur, că în 2014 erau alte vremuri. Mijlocașul se transfera în LaLiga după ce devenise campion mondial în Brazilia cu echipa care demolase naționala gazdă cu 7-1!

La un meci de recordul lui Gento din 1966!

Toni Kroos a câștigat în tricoul blanco, pe care mereu le-a asortat ca semn de noblețe cu ghetele sale de culoare albă (în finala de la Londra și apoi la Euro 2024 va încălța o nouă pereche cu trei dungi personalizată), tot ceea ce-și putea dori cu Real.

Un nou triumf sâmbăta viitoare, pe Wembley, l-ar propulsa în Guiness Book, cu a șasea cupă cu urechi mari din palmares (cinci cu Madrid, una cu Bayern), egalând-l, alături de căpitanul Nacho, Modric și Carvajal, pe marele Gento.

„Are parte de despărțirea pe care o merită”

Așa cum un succes final pe 14 iulie cu reprezentativa lui Julian Nagelsmann i-ar completa vitrina cu singurul trofeu major rămas de cucerit, titlul continental. Ar fi o apoteoză, foarte greu imaginabilă pentru TK în 2014, când (după zece trofee cu Bayern) l-a cunoscut, în primul său mandat la Real, pe Carlo Ancelotti: "Bernabeu i-a oferit lui Kroos despărțirea pe care o merită.

A fost unul dintre cei mai mari mijlocași din istorie. Are un caracter fantastic, puțin ego, foarte umil, altruist... Am fost norocoși să îl avem timp de 10 ani". Danke, Toni! ¡Gracias leyenda! Por todos.

Citește și:

UEFA, decizie radicală la meciul România - Ucraina » Adversarii „tricolorilor” au făcut cerere oficială
Euro 2024
UEFA, decizie radicală la meciul România - Ucraina » Adversarii „tricolorilor” au făcut cerere oficială
Gafă halucinantă a Ucrainei înainte de partida de la Euro 2024 » Cu ce a înlocuit drapelul României pe tricoul oficial
Nationala
Gafă halucinantă a Ucrainei înainte de partida de la Euro 2024 » Cu ce a înlocuit drapelul României pe tricoul oficial
„Haos! Latră unii la alții” » Ce scrie presa din Ucraina despre România inaintea debutului la Euro 2024: „Cei mai slabi”
Nationala
„Haos! Latră unii la alții” » Ce scrie presa din Ucraina despre România inaintea debutului la Euro 2024: „Cei mai slabi”

Comentarii (2)
francescoli1974
francescoli1974  •  27 Mai 2024, 15:22

Un mare jucător, cu adevărat o legendă a fotbalului, lui Real ii va lipsi mult,e inegalabil,unic,în rolul lui, un jucător celebral și foarte exact, cu mult sânge rece, cu o acuratețe a paselor de invidiat.Poate Fede Valverde,pe el îl văd ca urmaș al lui Toni Kroos, se aseamănă cumva cu el plus vitalitatea ce ti-o da vârsta (25ani pt Valverde).

aquadig
aquadig  •  27 Mai 2024, 11:30

Por todo, dl ziarist. Daca tot vrem sa scriem in alte limbi, hai sa scriem corect.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează