SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS 2020

ROLAND GARROS. Ce nu se vede la televizor » Irina Begu dezvăluie atmosfera din vestiar după o înfrângere cu Simona Halep

Irina Begu a fost eliminată în turul II la Roland Garros // FOTO: Guliver/GettyImages +13   FOTO
Irina Begu a fost eliminată în turul II la Roland Garros // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 30 septembrie 2020 22:19 / Actualizat miercuri, 30 septembrie 2020 22:39

Simona Halep (2 WTA, 29 de ani)  a trecut de Irina Begu (30 de ani, 73 WTA), în turul II de la Roland Garros, scor 6-3, 6-4 și s-a calificat în runda următoare.

  •  În turul III de la Roland Garros, Halep va da peste americanca Amanda Anisimova (19 ani, 29 WTA), care a trecut de Bernarda Pera (25 de ani, 61 WTA), scor 6-2, 6-0. Meciul se va juca vineri, organizatorii urmând să anunțe ulterior ora de start.

Simona și Irina au avut un duel aprig în turul al doilea, însă ce se întâmplă după ce ies de pe teren? Mai ales că sunt prietene. 

„În general, înainte de meciuri vorbim, suntem foarte relaxate, pentru că avem o relație bună. După meci ne felicităm, dar apoi, cel puțin o jumătate de oră, dacă pierd, iar în ultimele dăți s-a întâmplat să fiu eu, încerc să mă liniștesc un pic, să-mi fac rutina și după jumătate de oră sunt mai bine. Dar în primele momente după meci sunt destul de supărată", a spus Irina Begu.

Dacă se întâlnesc după câteva zile, mai discută despre tenis? "Nu, dincolo de teren nu vorbim neapărat despre tenis". 

22 lovituri câștigătoarea adunat Irina față de cele 15 ale Simonei, la greșeli neforțate fiind 29-14

Am intrat mai lent în meci, dar mă bucur că după 3-0 am intrat în ritm la serviciu și am putut să-mi fac cât de cât jocul. Terenurile de afară sunt diferite de «Lenglen» și «Chatrier», îmi pare rău că nu am avut timp să am un antrenament ca să mă obișnuiesc cu terenul și de aceea am intrat mai greu în ritm
- Irina Begu   

FOTO Cele mai spectaculoase imagini din meciul Simona Halep - Irina Begu: 

+9 FOTO

VIDEO Rezumatul meciului Halep - Begu, în turul 2 la Roland Garros

Citește și alte știri despre meciul Simona Halep - Irina Begu: 

Simona Halep, față în față la Roland Garros cu coșmarul din 2019! Cine e adversara din turul III

Simona Halep și Irina Begu au oferit un schimb extraordinar: „Unul dintre cele mai bizare «raliuri» pe care le-am văzut la Roland Garros!”

Citește și:

România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024
Nationala
România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024
Sârbii au izbucnit la adresa lui Bellingham » Gestul englezului, taxat aspru: „Rușinos! Marii fotbaliști nu fac așa ceva”
Euro 2024
Sârbii au izbucnit la adresa lui Bellingham » Gestul englezului, taxat aspru: „Rușinos! Marii fotbaliști nu fac așa ceva”
FRF, mână-n mână cu politicul și la Euro! » Burleanu n-a uitat cine l-a „uns” ca să ajungă șeful fotbalului românesc. Cadrele surprinse de reporterii GSP
Nationala
FRF, mână-n mână cu politicul și la Euro! » Burleanu n-a uitat cine l-a „uns” ca să ajungă șeful fotbalului românesc. Cadrele surprinse de reporterii GSP

România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează