FOTBAL  »  Superliga  »  MONDEN

galerie foto Cum a reacționat fiica lui Marius Lăcătuș când i s-a spus că este înfiată: „Ți se rupea inima”

Alexandra Dominique Lăcătuș +15   FOTO
Alexandra Dominique Lăcătuș

Articol de - Publicat marti, 02 aprilie 2024 09:40 / Actualizat marti, 02 aprilie 2024 09:47

Marius Lăcătuș, în vârstă de 59 de ani, a vorbit recent despre fiica lui, Alexandra Dominique, în vârstă de 28 de ani. Unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria Stelei a scos la iveală amănunte mai puțin știute despre fiica lui. 

În anul 2000, Marius Lăcătuș și soția sa Mariana au hotărât să înfieze un copil. Fostul mare fotbalist a povestit cum a ajuns Alexandra Dominique în familia lui și modul în care aceasta a aflat că este adoptată. 

„Dacă intrai acolo, la leagănul de copii, și îi vedeai, crede-mă că ți se rupea inima. Vezi o dată, de două ori un băiețel, apoi vezi o fetiță o dată, de două ori, trebuie să iei o decizie până la urmă. Ne-a permis să o ducem acasă, să stea o perioadă cu noi, să se acomodeze. 

+11 FOTO

Pentru noi Alexandra este copilul nostru și atât. S-a ocupat Mariana să îi spună (n.r.- că e înfiată). Nu i-a spus foarte târziu, când a început școala. Nu a reacționat în niciun fel pentru că noi întotdeauna am fost foarte deschiși cu ea. 

Dacă ea dorește vreodată să încercăm să își găsească mama biologică sau familia, am putea încerca, dacă ea își dorește lucrul ăsta. Nimeni nu o oprește. Nu și-a manifestat deocamdată dorința”, a spus Lăcătuș, la podcast-ul lui Adrian Enache.

Fiica lui Marius Lăcătuș a crescut în Spania, unde și-a terminat și studiile, la Facultatea de Arte Dramatice din Madrid.

„Nu-mi aduc aminte exact când am văzut pentru prima dată meciul (n.r.- finala CCE de la Sevilla). Mi-aduc aminte când se sărbătoarea la televizor, am văzut o parte, nu pe tot. Atunci era un meci oarecare pentru mine, eram copil.

Am realizat de-a lungul timpului importanța lui, nu a mai reușit nicio echipă din țară această performanță. Ca pentru orice lucru pe care l-a făcut tatăl meu, mă simt mândră și fericită că a făcut parte din acea echipă și că a ajuns să facă istorie", a dezvăluit și Dominique Lăcătuș, fiica lui Marius Lăcătuș, în urma cu trei ani.

Vezi și:

Accidentat, fotbalistul celor de la FCSB a intrat pe un stream de YouTube, în noapte » Dialog incredibil, plin de vulgarități: „Bă, nu o mai suna pe nevastă-mea! Ești mort!”
FCSB
Accidentat, fotbalistul celor de la FCSB a intrat pe un stream de YouTube, în noapte » Dialog incredibil, plin de vulgarități: „Bă, nu o mai suna pe nevastă-mea! Ești mort!”
Campioană română, dezvăluiri despre umilințele trăite la Paris: „Dacă mergeam cu o geacă nouă la școală, fie mi-o tăiau cu foarfeca, fie mi-o ardeau”
Bullying
Campioană română, dezvăluiri despre umilințele trăite la Paris: „Dacă mergeam cu o geacă nouă la școală, fie mi-o tăiau cu foarfeca, fie mi-o ardeau”

Citește și:

Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
Superliga
Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
UEFA a dat verdictul » Ce se întâmplă cu licența europeană a Corvinului
Liga 2
UEFA a dat verdictul » Ce se întâmplă cu licența europeană a Corvinului
Rotaru a anunțat prima mutare la Craiova: „A semnat pe 3 ani. Mai avea două oferte din România”
Superliga
Rotaru a anunțat prima mutare la Craiova: „A semnat pe 3 ani. Mai avea două oferte din România”

Mihaela Buzărnescu, fără rezerve la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj, în tenis trebuie să te păzești de dezamăgiri”

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (1)
mishu_74
mishu_74  •  02 Aprilie 2024, 19:43

sunteti de o penibilitate iesita din comun.... extras din titlu: "Cum a reacționat fiica lui Marius Lăcătuș când i s-a spus că este înfiată: „Ți se rupea inima” " mintiti fara nicio jena, ca de-obicei. nicio legatura intre mesajul din titlu si continutul articolului. articol, vorba vine, o umplutura pseudo-informativa a unui pseudo-jurnalist de instagram si tik-tok

Vezi toate comentariile (1)
Comentează