FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - OLANDA

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi Iordănescu a dezvăluit întrebarea pe care „tricolorii” o pun obsesiv înainte de România - Olanda

Edi Iordănescu prefațează România - Olanda
Edi Iordănescu prefațează România - Olanda

Articol de , , - Publicat luni, 01 iulie 2024 18:20 / Actualizat luni, 01 iulie 2024 19:08

Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din „optimile” EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în „sferturi” și despre cum poate România să dea peste cap calculul hârtiei.

  • România – Olanda se joacă pe 2 iulie, ora 19:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro, iar reporterii Gazetei Sporturilor vor fi pe stadionul din Munchen, de unde vor transmite cele mai importante informații
  • România – Olanda va fi în direct pe ProTV.

Naționala României revine la Munchen, pe Allianz Arena, stadionul pe care s-a impus în meciul de debut, 3-0 cu Ucraina.  Acum, „tricolorii” se pregătesc de un duel extrem de puternic, contra Olandei.

La conferința de azi, selecționerul Edi Iordănescu a analizat naționala batavă, explicând care sunt punctele forte. Și a vorbit despre cum trebuie să joace „tricolorii” pentru a trece mai departe.

Edi Iordănescu prefațează România - Olanda: „Olanda e favorită!”

„Când joci cu istoria în față e clar că e un meci de la care îți dorești cât mai mult. Nu există meciuri ușor de pregătit. Nu va fi ușor, va fi extrem de greu. Am construit totul cu realism și cu realism spun că Olanda e favorită mâine! Are jucători de valoare, are experiență la turneele finale.

Dar avem și noi atuuri. Avem un grup bun și avem în spate o țară care respiră în același timp cu echipa, iar asta ne motivează. Am făcut o muncă bună împreună cu staff-ul și echipa. Acum responsabilitatea e mare și vrem să facem o performanță unică. Sperăm să fie un nou început pentru echipa națională. Ar fi fabulos să mergem în <sferturi>”, a spus Edi Iordănescu la conferința de presă.

Acesta a continuat și a vorbit despre partida de mâine, declarând că: „Ne inspirăm din trecut, au fost momente fantastice. Acum vorbim de o altă generație, de un grup fantastic, cu unitate. Ne vom juca șansa și știm că trebuie să jucăm aproape de perfecțiune. Olanda are jucători valoroși și să nu vă lăsați înșelați de anumite momente din jocul trecut, când Olanda era deja calificată și poate a intrat mai relaxată. Noi ne dorim să mergem mai departe, am încredere că echipa poate face pasul următor.

Trebuie să nu facem greșeli individuale. Asta e capital! E foarte important să fim solizi, organizați și disciplinați în joc.

Trebuie să fim pregătiți de orice. Trebuie să ne apărăm exact și să facem efort. Avem mijloace să punem în pericol adversarul. Trebuie să fim pragmatici și să marcăm de la primele ocazii. Și da, am repetat și loviturile de departajare!”.

Edi Iordănescu a dezvăluit întrebarea pe care „tricolorii” o pun obsesiv înainte de România - Olanda
Edi Iordănescu, înainte de România - Olanda

Iar la final a precizat că: „E un sentiment plăcut să te întorci aici. E o bucurie. Înseamnă că ne-am îndeplinit obiectivul. Dacă mâine va ieși bine, poimâine vom pregăti sfertul de finală. Știm că românii vor fi la putere în tribune, iar asta va fi enorm. Băieții se interesează mereu de biletele luate de fani. Avem nevoie de ei pentru această confruntare foarte grea.

În ceea ce privește echipa de start, am anumite răspunsuri. Azi și mâine dimineață vom pune la punct ultimele detalii. Contează să pună totul în joc cei care intră. Sperăm să alegem bine și pe parcursul meciului să reacționăm bine. Voi avea și discuții individuale cu jucătorii.

Toți suntem dispuși să dăm tot pentru a lua totul. Ne dorim o calificare. Eu știu ce simt și știu că asta simt și colegii, și jucătorii. Dar trebuie să dăm totul!”.

Perioada de început a fost cea mai importantă. Am analizat și am construit planul. De acolo am plecat, am luat decizii dure, am lăsat jucători acasă, am impus regulii și valori, iar acum echipa se confundă cu ele. A fost o perioadă grea, dar care ne-a adus aici. Au fost etape pe care le-am parcurs și iată că suntem în fața unui meci pentru istorie.

– Edward Iordănescu

VIDEO. Totul despre România - Olanda, duel din optimile EURO 2024

Citește și:

Eugen Trică se întoarce! Tehnicianul a semnat primul său contract de „principal” în străinătate
Stranieri
Eugen Trică se întoarce! Tehnicianul a semnat primul său contract de „principal” în străinătate
Cosmin Contra a semnat » Clubul a făcut anunțul spectaculos pe „Made in Romania”, hitul momentului în fotbal
Stranieri
Cosmin Contra a semnat » Clubul a făcut anunțul spectaculos pe „Made in Romania”, hitul momentului în fotbal
5 statistici frapante: în 98% dintre cazuri, primul gol al Olandei este apărat! + „Tricolorul” care a pierdut TOATE cele 11 dueluri cu adversarul direct
Nationala
5 statistici frapante: în 98% dintre cazuri, primul gol al Olandei este apărat! + „Tricolorul” care a pierdut TOATE cele 11 dueluri cu adversarul direct

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!


Comentarii (1)
mirstelistu
mirstelistu  •  01 Iulie 2024, 18:51

Icoanele si moastele

Vezi toate comentariile (1)
Comentează