OPINII  »  ROMÂNIA

Suporterii ar fi meritat mai mult

Editorial Marius Mărgărit
Editorial Marius Mărgărit

Articol de - Publicat miercuri, 03 iulie 2024 13:59 / Actualizat miercuri, 03 iulie 2024 16:07

Am aflat cu toții că naționala se întoarce în această noapte acasă. Nu vor fi toți, probabil 16-18 din 26, fiindcă unii pleacă deja în vacanță. Și mesajul e că îi așteaptă pe suporteri la miezul nopții, la cantonamentul de la Mogoșoaia.

După mine, un „henț careu", care poate șubrezi deja relația asta, atât de frumoasă, abia reînfiripată între fani și echipă. Poate că oamenii vor veni în număr mare, dar parcă se putea găsi o altă variantă.

România a câștigat doar un meci, Zidul Galben le-a câștigat pe toate

Naționala vine la salonul oficial pe „Henri Coandă", acolo unde vor avea acces doar primul-ministru și alte VIP-uri politice, dar nu și oamenii care au făcut mii de kilometri și și-au cheltuit din economii prin Germania, să le fie alături, să-i încurajeze. Sau cei de acasă, care au sperat, suferit și cântat și la bine, ba chiar și la înfrângeri.

Dinspre FRF s-a invocat motivul că n-a fost timp să se organizeze chiar acolo, la aeroport, revederea de acasă cu fanii. Până la un punct, pare de înțeles. Toți sunt obosiți, a fost un turneu final dificil, inclusiv de administrat.

Dar eu cred că echipa României ar fi putut face mai mult pentru oamenii care au înconjurat-o cu atâta iubire de-a lungul acestui Euro. Fiindcă, până la urmă, "tricolorii" au rămas datori. Ei au câștigat doar un meci, Zidul Galben le-a câștigat pe toate, de departe, la scor.

Să fim sinceri, naționala și-a depășit condiția, a mers mai mult decât credeam, însă când a dat de forțe precum Belgia și Olanda, n-a rupt gura târgului. A adus însă speranța că încă suntem acolo, că mai contăm în fotbalul mare. Și, mai ales, că vom mai conta!

Suporterii ar fi meritat mai mult
Georgienii au făcut spectacol, alături de echipa lor, foto: Imago

În Georgia, a fost spectacol. La noi nu s-a putut

Aceasta este esența reacției zecilor de mii de fani de pe arena din Munchen, după un eșec cu Olanda, care ne-a asfaltat ca de obicei. Suporterii au rămas acolo, în tribune, cântând jucătorilor „Suntem mândri de voi!".

Măcar pentru asta, poate că era momentul în care căpitanul Stanciu să-i fi strâns iar pe băieți și să le spnă că oamenii ar merita ca „tricolorii" să vină toți acasă. Și să-și ia la revedere de la fani, să-și mulțumească reciproc, să se mai bucure împreună încă odată. Dar acasă, cu toții. Alții, precum Georgia, au putut.

Nu așa, la miezul nopții, parcă pe fugă, ci a doua zi, undeva, în centrul Bucureștiului. Nu știu ce și cum, dar se putea face ceva. Declarativ, „tricolorii" le-au mulțumit mereu oamenilor, dar mai contează și faptele. Ce aveau de pierdut, o zi de vacanță?! Dar ce aveau de câștigat... Poate ceva și mai mult respect...

PS. Jucătorii României vor ajunge chiar și mai târziu, așa cum au anunțat colegii de la GSP.ro în urmă cu puține minute.

Citește și:

Nemții fac scandal! „Toată Germania, șocată de decizia arbitrului” » Părerea specialistului: „Este penalty, mâna era clar depărtată de corp” + Gazzetta dello Sport tună: „Cadou făcut Spaniei. Un 11 metri macroscopic!”
Euro 2024

Gigi Becali a anunțat astăzi o schimbare în primul „11” și o plecare de la FCSB: „Nu are cum să joace” » Prim verdict după Supercupă
Superliga
Gigi Becali a anunțat astăzi o schimbare în primul „11” și o plecare de la FCSB: „Nu are cum să joace” » Prim verdict după Supercupă
Fiorentina i-a stabilit prețul lui Louis Munteanu » Cât trebuie să plătească FCSB și Rapid dacă îl mai vor pe atacant
Superliga
Fiorentina i-a stabilit prețul lui Louis Munteanu » Cât trebuie să plătească FCSB și Rapid dacă îl mai vor pe atacant

Comentarii (24)
MaxiP
MaxiP  •  05 Iulie 2024, 16:59
Postat de talpaiadului pe 05 Iulie 2024, 16:06

Nu am spus ca Romania nu a dat tot ce a putut la ultimul meci, ci ca nu a dat tot ce a avut, neacuzandu-i pe fotbalistii nostri de rea-vointa, ei avand tot interesul sa joace cat mai bine, in primul rand pentru ei, constienti ca performeaza sub scrutinul lumii intregi, jocul lor putandu-le aduce trasferuri la cluburi mai bune si pe salarii mai mari. Nu cred ca a acuzat cineva Romania de rea-vointa vreodata, nici macar acum doi ani in meciurile din liga natiunilor, faptul ca nationala joaca de fiecare data cat poate de bine fiind de fapt un truism. Eu doar am constatat realitatea din teren, comparand felul in care au jucat fotbalistii nostri cu felul in care au jucat in alte meciuri din campania de calificare si primele meciuri de la Euro, constatand diferentele respective. Noi doi am vazut aceleasi meciuri, insa interpretam lucrurile cu atitudini diferite, amandoi laudand ce e de laudat, dar eu si criticand ce e de criticat, in timp ce tu cauti scuze pentru ce e de criticat, incercand sa invelesti in staniol aspectele inconveniente.

Nu, nu e adevarat, am observat clar ce e de criticat, am si spus-o, nationala complet depasita in optimi, n-a jucat nimic. Nu critic in general, considerand ca s-au autodepasit oarecum (desi obiectiv, nu mi se pare chiar o surpriza unde au ajuns, mai mult si-au respectat statutul) si nu sunt un fan al criticii esecurilor, considerand ca avem spiritul asta critic foarte dezvoltat si de multe ori fiind mult mai mult distructiv decat benefic. Dar daca ma intreaba cineva, n-am zis niciun moment ca nationala a jucat ceva cu Olanda, din contra, a fost complet depasita. Dar nu ma leg de atitudine, cum spui si tu, aceasta mi se pare ca a existat, a existat de obicei, mai degraba m-as lega de partea psihologica pentru ca mi se pare ca s-au taiat complet dupa golul de 1-0. Desi era minutul 20', practic nu cazuse cerul, parca dupa acel gol ne speriam de orice atingere de minge a jucatorilor olandezi ca o poate duce lejer pana in poarta.

talpaiadului
talpaiadului  •  05 Iulie 2024, 16:06
Postat de MaxiP pe 05 Iulie 2024, 01:30

Ok, dar de unde concluzia ca Romania nu a dat tot ce-a putut? In ziua respectiva, ca o consider mai capabila, dar sa alergi ca nebunul pe tot terenul inseamna sa te lupti mai bine? Dpdv organizatoric au facut tot ce-au putut, s-au luptat cat au putut, numai ca nu prea au putut. Lasa-i pe georgieni, ca au inceput pe la 1-3 sa faca ce zici tu c-au facut, la 0-1 si 1-1 erau plantati in propriul careu, ceea ce nu le-a adus niciun beneficiu. Ca au incercat apoi sa iasa la joc, fara niciun succes, au fost condusi mult mai repede la 2 goluri decat Romania. La 2-0 si ai nostri s-au dus toti in careul advers, asa a si venit golul 3 al olandezilor. E clar ca meciul a fost un esec, n-a functionat mai nimic, dar de incercat au incercat. Acum ca ni se par noua mult mai tari si Georgia si Slovacia si etc, cu tot respecul, am mai auzit povestea cu magnificile Israel si Kosovo care se bateau la locul 2 in grupa de calificare, Elvetia fiind vazuta ca o castigatoare autoritara, n-a fost chiar asa. Recunoastem obiectiv tot ce a facut nationala, dar obiectiv sa-mi spui ca Georgia ne-a dat clasa, hai sa o lasam asa, Georgia si Romania au fost cele mai depasite nationale din optimile de finala. Asta nu inseamna ca in meciuri directe, surprizele placute din optimi ne dau cu terenul in cap, avand un meci cu una din ele chiar la acest turneu si nevazandu-se deloc o diferenta atat de mare de valoare.

Nu am spus ca Romania nu a dat tot ce a putut la ultimul meci, ci ca nu a dat tot ce a avut, neacuzandu-i pe fotbalistii nostri de rea-vointa, ei avand tot interesul sa joace cat mai bine, in primul rand pentru ei, constienti ca performeaza sub scrutinul lumii intregi, jocul lor putandu-le aduce trasferuri la cluburi mai bune si pe salarii mai mari. Nu cred ca a acuzat cineva Romania de rea-vointa vreodata, nici macar acum doi ani in meciurile din liga natiunilor, faptul ca nationala joaca de fiecare data cat poate de bine fiind de fapt un truism. Eu doar am constatat realitatea din teren, comparand felul in care au jucat fotbalistii nostri cu felul in care au jucat in alte meciuri din campania de calificare si primele meciuri de la Euro, constatand diferentele respective. Noi doi am vazut aceleasi meciuri, insa interpretam lucrurile cu atitudini diferite, amandoi laudand ce e de laudat, dar eu si criticand ce e de criticat, in timp ce tu cauti scuze pentru ce e de criticat, incercand sa invelesti in staniol aspectele inconveniente.

MaxiP
MaxiP  •  05 Iulie 2024, 01:30
Postat de talpaiadului pe 04 Iulie 2024, 18:50

Nu sunt de acord cu cele spuse de tine, vazandu-se de la o posta ca georgienii au dat tot ce au avut impotriva Spaniei, dar au avut in fata o echipa net superioara, care pur si simplu i-a sufocat. Olanda nu a jucat nici pe departe la nivelul Spaniei, ai nostri incasand primele doua goluri ca in curtea scolii, pe niste greseli personale cat roata carului si jucand tot meciul fara vlaga, fara concentrare, fara ambitie, fara agresivitate, opusul georgienilor care au luptat din rasputeri, alergand ca apucatii pentru a tine liniile, dand din coate, dand la gioale, facand tot ce au putut pentru a compensa diferenta de valoare. Olanda ne-a umilit fara a juca mai bine decat a facut-o in meciurile din grupa ei, unde a terminat pe locul trei, despre ce vorbim noi aici? Nu rezultatul mi-a lasat un gust amar in urma acestei ultime partide, ci faptul ca natioala a aratat ca in meciurile din liga natiunilor de acum doi ani si nu ca in cele din campania de calificare la Euro sau in celelalte meciuri de acolo. Si inca ceva: eu nu spun sa uitam meritele alor nostri din cauza dezamagirii de la ultimul meci, ci doar sa le recunoastem pe amandoua, cu obiectivitate si onestie, admitand ca, una peste alta, nationala s-a autodepasit per total si ne-a adus niste bucurii nesperate, chiar daca a dat-o cu bata-n balta la ultimul meci, inecandu-se ca stim noi cine la mal.

Ok, dar de unde concluzia ca Romania nu a dat tot ce-a putut? In ziua respectiva, ca o consider mai capabila, dar sa alergi ca nebunul pe tot terenul inseamna sa te lupti mai bine? Dpdv organizatoric au facut tot ce-au putut, s-au luptat cat au putut, numai ca nu prea au putut. Lasa-i pe georgieni, ca au inceput pe la 1-3 sa faca ce zici tu c-au facut, la 0-1 si 1-1 erau plantati in propriul careu, ceea ce nu le-a adus niciun beneficiu. Ca au incercat apoi sa iasa la joc, fara niciun succes, au fost condusi mult mai repede la 2 goluri decat Romania. La 2-0 si ai nostri s-au dus toti in careul advers, asa a si venit golul 3 al olandezilor. E clar ca meciul a fost un esec, n-a functionat mai nimic, dar de incercat au incercat. Acum ca ni se par noua mult mai tari si Georgia si Slovacia si etc, cu tot respecul, am mai auzit povestea cu magnificile Israel si Kosovo care se bateau la locul 2 in grupa de calificare, Elvetia fiind vazuta ca o castigatoare autoritara, n-a fost chiar asa. Recunoastem obiectiv tot ce a facut nationala, dar obiectiv sa-mi spui ca Georgia ne-a dat clasa, hai sa o lasam asa, Georgia si Romania au fost cele mai depasite nationale din optimile de finala. Asta nu inseamna ca in meciuri directe, surprizele placute din optimi ne dau cu terenul in cap, avand un meci cu una din ele chiar la acest turneu si nevazandu-se deloc o diferenta atat de mare de valoare.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează