INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Danny Drinkwater, și mai rău ca Gabi Tamaș! Fotbalistul lui Chelsea, arestat în Anglia după ce a provocat un accident la volan în stare de ebrietate

Danny Drinkwater // FOTO: Guliver/Getty Images
Danny Drinkwater // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat marti, 09 aprilie 2019 17:18

Danny Drinkwater, 29 de ani, mijlocașul celor de la Chelsea, a comis-o și mai rău decât Gabi Tamaș. Fotbalistul londonezilor a fost arestat astăzi după ce autoturismul pe care îl conducea în stare de ebrietate a fost implicat într-un accident în apropiere de Manchester.

Danny Drinkwater a fost reţinut, luni, în jurul orei 12.30, în urma unei coliziuni ce a implicat un vehicul pe Ashley Road in Mere”, se arată într-un comunicat al autorităților din Anglia.

Fotbalistul a petrecut câteva ore în arest, fiind ulterior eliberat pe bază de cauțiune. El va fi audiat însă pe 13 mai pentru a-i fi hotărâtă pedeapsa definitivă.

Până acum, clubul Chelsea nu a reacționat oficial cu privire la incidentul în care a fost implicat jucătorul său. 

Campion cu Leicester în 2016, Drinkwater și-a făcut junioratul la Manchester United, apoi a evoluat pentru Huddersfield, Cardiff, Watford, Barnsley, Leicester și Chelsea.

Spre deosebire de mijlocașul englez, Tamaș nu a reușit să obțină de la judecătorii din Israel eliberarea pe cauțiune și a stat arestat preventiv timp de 7 zile, după ce a fost surprins de polițiști gonind pe autostradă cu 205 km/h după ce consumase o cantitate mare de alcool. Stoperul român de la Hapoel Haifa e acum în arest la domiciliu. 

Vezi și: VIDEO Bătaie ca-n filme western la un meci din Brazilia! Poliția a intervenit pe teren

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:

„Am fost amenințată cu bătaia, ABUZATĂ și DOPATĂ fără să știu!” » O medaliată la Mondiale face acuzații ȘOCANTE pentru GSP: „Am fost idioată, sunt cel mai curat sportiv din România”
Altele
„Am fost amenințată cu bătaia, ABUZATĂ și DOPATĂ fără să știu!” » O medaliată la Mondiale face acuzații ȘOCANTE pentru GSP: „Am fost idioată, sunt cel mai curat sportiv din România”
Gică Hagi, mutări neașteptate la Farul! » Au retrogradat din Superliga, dar „Regele” vrea să-i aducă la echipă
Superliga
Gică Hagi, mutări neașteptate la Farul! » Au retrogradat din Superliga, dar „Regele” vrea să-i aducă la echipă
„Îmi vine să urlu” » Antrenorul român care s-a enervat pe Gigi Becali: „E o insultă, plătește o fată care să-i danseze”
Superliga
„Îmi vine să urlu” » Antrenorul român care s-a enervat pe Gigi Becali: „E o insultă, plătește o fată care să-i danseze”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (5)
770289569817364
Mihai Naescu  •  09 Aprilie 2019, 22:03
Postat de ucigaltoaca pe 09 Aprilie 2019, 17:42

Numele lui a fost DrinkWhiskey, dar si l-a schimbat in DrinkWater pentru ca nu-l angaja nimeni.

F tare, am ras cu lacrimi

cpt.ahab
cpt.ahab  •  09 Aprilie 2019, 17:56

Drinkwater!? :)))))))))))

blatistu49
blatistu49  •  09 Aprilie 2019, 17:54

DA WHISKI TAMAS de vin

Vezi toate comentariile (5)
Comentează