INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

United vrea să scape de Rooney și e gata să plătească o despăgubire record » Răspunsul surprinzător al jucătorului

FOTO: Guliver / Getty Images
FOTO: Guliver / Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 02 iulie 2017 09:24

Wayne Rooney, care mai are doi ani de contract, plus opțiune pentru unul suplimentar, nu vrea să accepte o despăgubire de 11,4 milioane de euro și să plece.

Pentru Manchester United, Wayne Rooney a devenit balast. Și vrea să scape de el cât mai repede posibil. Tabloidul The Sun a aflat că șefii clubului îi pregătesc un cadou de despărțire cifrat la 11,4 milioane de euro, reprezentând salariul pe un întreg sezon. Numai că atacantul în vârstă de 31 de ani are alte planuri.

Rooney vrea să rămână la club și să se bată pentru locul lui în echipă. Ba chiar să-și prelungească acordul scadent în 2019, activând opțiunea pentru o stagiune suplimentară. Ceea ce, potrivit The Sun, ar însemna nu mai puțin de 34,2 milioane de euro în contul său, numai din salariu!

United a vrut să scape de "Roo" și campionatul trecut. S-a vorbit inclusiv despre un transfer în China. Dar internaționalul englez a rămas în cele din urmă pe poziții și a câștigat 3 trofee cu echipa. Cel mai important, Europa League.

15.000.000 €e cota de piață a lui Wayne Rooney, conform transfermarkt.de 

37.000.000 €a costat-o pe United transferul atacantului de la Everton, în 2004

25 de apariții
din 38 posibile, a avut Rooney sezonul trecut în Premier (5 goluri/5 assisturi). Total: 1.538 de minute jucate

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează