OPINII  »  EDITORIAL

Engleza italo-germano-daneză

Articol de - Publicat joi, 03 iunie 2021 10:18 / Actualizat joi, 03 iunie 2021 10:18

Finala de la Porto a avut un singur spectator neplătitor și l-a amendat exemplar: Guardiola. Și un singur director: Tuchel, noul superstar al antrenoratului mondial, de găsit, desigur, tot în Premier League. 

În rest, aceleași aberații care fac gloria și irelevanța profundă a fotbalului de club, atât în Premier League, cât și pe piețele mai mici. 

Finala super-engleză a început cu doi antrenori străini și cu 7 jucători englezi din 22. Finala super-engleză a fost câștigată cu un 1-0 perfect italian și a repetat corecția administrată în 2010 Barcelonei și lui Guardiola de Inter și Mourinho. De unde impresia că Guardiola nu înțelege că inteligența și experimentul, teoria și cultura dau o reputație, dar pierd la contactul cu realitatea. 

Schemele circulatorii ale lui Guardiola și doctrina echipei fără vârf țin în viață nenumărați comentatori, dar se autodistrug în prezența realismului elementar. Recitalul erudit și teoriile radicale au nevoie de Messi pentru a cuceri lumea. 

Puse în seama unei echipe care e doar excepțională, aceleași atuuri cad. Ambuscada lui Tuchel a mizat pe una și aceeași formă de înțelepciune pragmatică: adversarul trebuie invitat să atace ramificat - noi așteptăm raidul de noapte și incursiunea fatală. 

Engleza italo-germano-daneză
Thomas Tuchel (stânga) şi Roman Abramovici

Dacă Tuchel obține cele 200 de milioane promise după meci de Abramovici, Klopp și Guadiola vor trebui să aștepte. 

Primul, reasamblarea lui Van Dijk. Al doilea, o schimbare de credință, adică un miracol. Cu toate astea, City e cea mai bună echipă a lumii, în acest moment început cu aproximativ trei-patru ani în urmă. 

Cele mai bune echipe nu câștigă întotdeauna meciul decisiv când totul se reduce la 90 de minute și nu admite recurs. Doar reapariția publicului, o forță mult mai energică decât vizitatorii trimiși de Chelsea și City, poate schimba raporturile. 

În primii lui 150 de ani fotbalul a fost jocul mulțimilor. Dacă următoarea sută de ani va fi dictată de epidemiologi, vom discuta în continuare de antrenori, teorii și investiții. 

Până și Brentford promovată în Premiership după 75 de ani e o echipă engleză, cu jucători majoritar danezi, antrenați de un danez.

TRU (Londra)

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Comentarii (6)
dragan
dragan  •  03 Iunie 2021, 11:45

inteligenta si experimentul, teoria si cultura DAU REPUTATIE REALITATII! ceea ce numiti d-voastra realitate e o spelunca pusa la umbra, vizitata doar de gindacii de bucatarie! vorba domnului Mendoza: luati-o mai incet, Maestre- aveti alt drum!

972520872778599
Carlos Mendoza  •  03 Iunie 2021, 10:26

TRU, azi te-ai grăbit. Emoție in amigdală ZERO.

ripensistu
ripensistu  •  04 Iunie 2021, 00:09

Ar trebui sa se interzica transferurile, toata lumea sa joace cu ce are din centrele de juniori si sa moara de ciuda disperatii de impresari.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează