EXCLUSIV Viața între școală și antrenamente » Interviu cu marea speranță a handbalului românesc, Sorina Târcă

Are 18 ani și evoluează pentru două echipe. Atât pentru Corona în Liga Națională, cât și pentru "satelitul" formației brașovene din Divizia A. "E greu, dar trebuie neapărat să duc bine și școala. În vara viitoare voi da BAC-ul și apoi vreau să fac Facultatea de Drept. M-am apucat de meditații, pentru că lipsesc de la ore și trebuie să compensez. Îmi doresc să termin cu note bune, așa cum am avut pe toată perioada liceului și când eram mai mică", povestește în timpul unei scurte plimbări pe aleile din centrul Brașovului.

"Cu mama nu vorbesc acasă despre jocul meu. Mai urmărim meciuri împreună, le comentăm, dar nu aducem acasă chestiile de la sală. Este un principiu al nostru pe care nu prea îl încălcăm, pentru că altfel ar fi prea mult handbal"Sorina Târcă

De ce dorința de a urma o altă facultate decât "Sportul"? "Pentru că mă gândesc ce voi face atunci când voi termina cariera și chiar dacă mai sunt mulți ani până la acel moment, știu sigur că nu voi continua în sport. Nu vreau să devin antrenor, e o meserie care te consumă, am văzut cât suferea mama după un joc pierdut. Nici la copii nu mă văd lucrând, nu cred că aș avea răbdare".

"Nu am neapărat echipe sau jucători preferați. Mi-a plăcut generația de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu Adina Meiroșu și Ada Nechita, iar acum Kiel și Barcelona la băieți. Bineînțeles, țin cu CSM București când ajunge în fazele superioare ale Champions League"Sorina Târcă

Iubește tenisul și fotbalul

Până să înceapă handbalul, a practicat tenisul: "Locuiesc aproape de Baza Olimpia, iar când ne-am mutat de la Vâlcea la Brașov am văzut meciuri acolo și m-a atras mult. L-am practicat timp de patru ani. Mai joc și azi, câteodată, cu prietenii, cu mama, cu tata. Îmi place să urmăresc marile turnee, atât la fete, cât și la băieți". Iar tenisul nu este singurul sport urmărit, mai ales că face parte dintr-o familie în care sportul "se mănâncă pe pâine".

"Mă uit și la fotbal, intern, internațional. Microbul l-am luat de la tata. Se uita la meciuri când eram mică, ținea cu Dinamo, mi-a plăcut și am început să ne uităm împreună. De jucat însă, prea puțin. Doar la antrenament, cu fetele, mai reușesc să dau și câte un gol".

Prima antrenoare la handbal i-a fost chiar mama, Mariana: "La 9 ani am început. Încă eram la tenis și am mers la antrenamentele mamei și ale domnului Dumitru Berbece. Mi-a plăcut mai mult și am rămas acolo. Am avut un grup foarte unit la junioare. Când ne dăm azi seama că a trecut timpul și nu mai suntem copii, ne pare rău. Am avut ani minunați, avem o grămadă de amintiri de la antrenamente, din cantonamente. Acum unele fete s-au lăsat, altele au plecat la alte echipe. S-au dus cei mai frumoși ani".

"Mi s-a spus de multe ori că, fiind căpitanul naționalei, ar fi trebuit să mă impun mai mult. Dar eu evit discuțiile în contradictoriu, certurile, ăsta e felul meu, sunt liniștită. Probabil că e și un minus în chestia asta, dar cred eu că e și un avantaj, mă ajută să îmi păstrez mereu un echilibru"Sorina Târcă

Fire mai retrasă și emotivă

Sorina își amintește momentul în care a făcut pasul către echipa mare. "Am fost foarte emoționată, nu luasem contact cu un lot de senioare. Sunt mai reținută, chiar timidă uneori, nu mă exteriorizez foarte mult. Am jucat cu CSM Ploiești și ne-au bătut la șapte goluri la Brașov. Nu a fost un meci pe care să ți-l amintești cu drag, dar colegele mai mari m-au ajutat să mă integrez ușor, ușor".

Chiar dacă nu obișnuiește să se exteriorizeze nici pe teren, nici în afara lui, iar după jocuri, de cele mai multe ori preferă să se retragă în plimbări pe aleile de sub Tâmpa. "Sunt mulțumită după victorii, iar la înfrângeri, bineînțeles, sunt destul de supărată. Discut cu colegele puțin, ne descărcăm, dar ajung acasă și nu vreau să mai aud.

Am patru căței, merg și mă plimb cu ei în liniște". Iar unul din regretele sale îl reprezintă Campionatul European pentru tineret, care a avut loc în această vară în Slovenia, în ciuda titlului de golgeter obținut. "Am avut un colectiv frumos, dar în teren a fost greu. Ne doream mult și greșeam ușor. Toate am fi vrut o medalie, dar ne-am lovit și de o grupă foarte grea, apoi am început să câștigăm, dar era târziu și am terminat abia pe locul al nouălea", spune Sorina.

A renunțat la visul de a deveni doctor

Primul vis al Sorinei a fost acela de a deveni doctor, la care însă a renunțat între timp. "Ai mei au realizat că și dacă voi face carieră în sport, nu voi rămâne în circuit după retragere, așa că m-au îndemnat să urmez o școală care să mă ajute în acest sens. Mătușa, unchiul, verișoarele mele, toți sunt medici. Am zis să merg la Medicină, mi-a plăcut dacă tot se vorbea în casă. Am început să citesc, să studiez și am intrat la Colegiul «Grigore Antipa», pe acest profil. Mi-am dat seama însă că nu aș face față, e multă materie de învățat și nu aș avea timp". 

Consideră Brașovul a fi de departe cel mai frumos oraș din țară, loc perfect pentru felul ei de a fi, la fel ca și împrejurimile sale. "Îmi place să ies în natură cu familia, în oraș sau la Bran, Sinaia, Predeal, iar cu prietenii la film. Urcăm pe Tâmpa, mai ales că de acasă până în vârf facem 20 de minute. Mi-ar plăcea să ajung și la mare mai des, dar chiar nu am când. Nu prea ne bucurăm de vacanțe, când e liber la echipă mergi la lot și invers". 

"Nu țin să ies la cluburi, chiar dacă aș avea mai mult timp. Te mai gândești câteodată că cei de vârsta ta sunt mai mult liberi, dar compensează satisfacțiile pe care ți le dă viața de sportiv"Sorina Târcă

CV Sorina Târcă

- vârstă: 18 ani
- post: inter stânga
Performanțe: 
- medalie de bronz în Liga Națională (2016)
- semifinale de Cupa EHF (2016)
- dublă campioană naţională la junioare (2014 şi 2016)
- vicecampioană naţională la junioare (2017)
- cea mai bună marcatoare la CE Under 19 (2017, 56 de goluri în 7 meciuri)
- cea mai bună marcatoare la CE Under 17 (2015, 55 de goluri în 7 meciuri)