SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

SIMONA HALEP. Liderul mondial a revenit în țară după eliminarea de la Wimbledon: "Nu poți să le ai pe toate. E dificil, n-am reușit să-mi fac jocul"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 09 iulie 2018 22:38

Eliminată sâmbătă de Su-Wei Hsieh în turul III de la Wimbledon, Simona Halep a revenit astăzi în țară. Pe aeroport, Simona și-a analizat parcursul de la Wimbledon, mărturisind că regretă că nu a jucat niciun meci pe iarbă înainte de venirea la Londra.

"Da, cu siguranţă a fost mai puţin bine că n-am avut un meci înainte, dar a fost şi bine, pentru că n-am avut timp să am meciuri, că am mers până în finală la Roland Garros.

Nu poţi să le ai pe toate. M-am simţit bine, a fost bucurie foarte mare că am câştigat la Roland Garros, am fost super concentrată pe Wimbledon, dar suprafaţa e dificilă şi n-am prea reuşit să-mi fac jocul.

Da, e foarte grea adaptarea pe iarbă. Este cu totul și cu totul altceva. Am încercat cât s-a putut să mă adaptez, dar n-a ieşit în ultimul meci", a mărturisit Simona Halep la revenirea în țară, potrivit TV Telekom Sport.

După eliminarea de la Wimbledon, Simona Halep nu va mai participa la niciun turneu în perioada următoare și va lua o vacanță de aproximativ o lună.

Următoarea competiție la care liderul WTA va lua startul cu siguranță este Rogers Cup, din Canada, care va începe pe 6 august. În 2017, Simona a participat la turneul de la Washington, însă prezența sa la acest turneu e în dubiu. 

Vezi și:

Citește și:

Dramă în prelungiri pentru Boloni! Metz a avut 2-0 cu om în minus: incredibil cât s-a terminat barajul pentru Ligue 1
Stranieri
Dramă în prelungiri pentru Boloni! Metz a avut 2-0 cu om în minus: incredibil cât s-a terminat barajul pentru Ligue 1
Isterie în Turcia, la prezentarea lui Mourinho la Fenerbahce! » Lusitanul a venit pe mare și a vorbit în fața a 45.000 de oameni: „Voi mă iubiți înainte de victorii”
Campionate
Isterie în Turcia, la prezentarea lui Mourinho la Fenerbahce! » Lusitanul a venit pe mare și a vorbit în fața a 45.000 de oameni: „Voi mă iubiți înainte de victorii”
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (20)
corectu
corectu  •  10 Iulie 2018, 07:40

Nu e posibil ca jucatoarea nr.1 in lume sa joace astfel.Adica PENIBIL.Nu are nicio scuza.

wishmaster
wishmaster  •  10 Iulie 2018, 12:52
Postat de Adryan Adryan pe 10 Iulie 2018, 11:03

O ascundeti pe Halep in subsolul paginii? Nu mai scireti titluri de 70X40 cm.? Sa nu spuneti ca pierdut...Geniul sportului romanesc, revenit cu picioarele pe pamant, in mediocritate( ca joc). Niciodata Halep nu va castiga o competitie la care participa toate jucatoarele importante ale circuitului.

pai, care-i jucatoarea aia importanta dupa capul tau prost, care a lipsit de la Melbourne sau RG? bai nene, io zic sa se modifice regulamentele si sa nu se mai traga la sorti in cazul Simonei, ea sa joace cu toate alea din top 10 abia apoi sa i se valideze trofeul, doar-doar o sa fie asistatii social din *** multumiti...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

opensource
opensource  •  10 Iulie 2018, 12:45
Postat de Adryan Adryan pe 10 Iulie 2018, 11:03

O ascundeti pe Halep in subsolul paginii? Nu mai scireti titluri de 70X40 cm.? Sa nu spuneti ca pierdut...Geniul sportului romanesc, revenit cu picioarele pe pamant, in mediocritate( ca joc). Niciodata Halep nu va castiga o competitie la care participa toate jucatoarele importante ale circuitului.

Auzi bai oraculul lui Mos Gerila? La Roland Garros ai avut impresia ca a jucat tenis cu *** de astia ca tine? :-)) Nu te mai lamenta ca un troll ca te faci de toata rusinea. Ai impresia ca la Roland Garros si la Openul Australian a jucat cu hateri stupizi ce habar n-au pe ce lume traiesc? :-))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează