FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Dică e alesul pentru banca FCSB-ului! 5 argumente PRO numirii sale ca antrenor al roș-albaștrilor

Articol de - Publicat luni, 15 mai 2017 15:22

Nicolae Dică a fost anunțat de Gigi Becali ca viitor antrenor al FCSB-ului. Tehnicianul care în prezent o pregătește pe SCM Pitești va prelua locul lăsat liber de Laurențiu Reghecampf, acesta urmând să plece la arabi. 

GSP.RO a găsit 5 puncte PRO numirii lui Nicolae Dică la FCSB, în ciuda faptului că încă nu are licența PRO și mai are de așteptat aproape 2 ani până o va lua, iar în lumea fotbalului numirea sa pe banca tehnică a vicecampioanei e privită cu reticență.

1. ESTE O LEGENDĂ A CLUBULUI 

Nicolae Dică a strâns 185 de meciuri în tricoul FCSB-ului, adunând 74 de goluri. Este pe locul 11 din acest punct de vedere, cu doar un gol în spatele lui Nicolae Tătaru și la două de Gheorghe Hagi. 

14 dintre acestea au fost în cupele europene, fiind unul dintre golgeterii echipei și din acest punct de vedere. Doar Lăcătuș are mai multe, 17, însă acesta are 357 de partide la Steaua

Nicolae Dică se poate lăuda și cu 4 trofee la FCSB. A câștigat de două ori titlul, o dată Cupa și o dată Supercupa. A făcut parte din echipa care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA, fiind atunci unul dintre oamenii de bază. 

2. A lucrat cu unii dintre cei mai buni antrenori ai Stelei din ultimii 15 ani 

Fostul atacant al FCSB-ului se poate lăuda că a lucrat de-a lungul timpului cu tehnicieni care s-au remarcat la echipele de club. Mai mulți foști jucători ai Stelei l-au lăudat pe acesta pentru faptul că era mereu atent la ședințele tehnico-tactice și se simțea foarte atras de meseria de antrenor încă de când era fotbalist. 

Pe Victor Pițurcă, Walter Zenga și Cosmin Olăroiu i-a avut tehnicieni la FCSB. De ultimul era foarte atașat și i-a studiat îndelung metodele.

Și pe Hagi l-a avut antrenor, pe final, când a evoluat pentru Viitorul în Liga 1.

3. PRINCIPALA VOCE ÎN RĂZBOIUL CU MAPN 

N-au fost puține momentele când Nicolae Dică a reacționat dur în urma unor intervenții ale apărătorilor MApN-ului în războiul cu FCSB. 

Fostul atacant n-a ezitat să-i răspundă lui Florin Talpan, dar și unor voci importante din istoria Stelei. A susținut mereu ideea că FCSB este Steaua și continuatoarea echpei care a câștigat în 1986 Liga Campionilor. 

4. Relația bună cu MM și câțiva dintre jucători 

Contestat de patron în câteva rânduri pe când era fotbalist, Nicolae Dică a rămas însă într-o relație bună cu Mihai Stoica. Oficialul stelist a fost unul dintre cei mai apropiați oameni de fotbalistul venit de la FC Argeș în momentele grele pe care acesta le-a avut ca fotbalist al FCSB-ului.

De asemenea se cunoaște bine cu mai mulți fotbaliști din lotul vicecampioanei României. A jucat alături de Florin Tănase, Ionuț Larie, Denis Alibec și Mihai Bălașa la Viitorul. 

Și fotbaliștii de la SCM Pitești au dezvăluit pentru GSP.ro că Nicolae Dică știe să se facă foarte apreciat printre jucători, fiind deja regretat la echipa alături de care a promovat în Liga a 2-a. 

5. Iubit de suporteri 

Nicolae Dică este o variantă apreciată și de fanii FCSB-ului pentru banca tehnică. În ciuda faptului că nu are o experiență bogată și riscul este unul mare, suporterii n-au uitat momentele frumoase pe care le-au petrecut după victorii aduse de golurile acestuia în tricoul FCSB-ului. 

Citește și:

Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Liga Campionilor
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după finala Ligii Campionilor » Conflictul izbucnit la final, nu s-au putut opune
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după finala Ligii Campionilor » Conflictul izbucnit la final, nu s-au putut opune
Londra nevralgică » 3 momente care au umbrit Wembley-ul, în seara în care britanicii erau datori cu reparația morală
Liga Campionilor
Londra nevralgică » 3 momente care au umbrit Wembley-ul, în seara în care britanicii erau datori cu reparația morală

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (15)
bazileon
bazileon  •  16 Mai 2017, 08:13

Brown is the colour

ando89
ando89  •  15 Mai 2017, 19:04
Postat de stelistulbrasov pe 15 Mai 2017, 18:53

Am mai spus si voi mai spune.... Haide Dica,HAIDE! Bafta!Sunt convins ca vei reusi!

Desigur. FC Brașov se desființează că unii n-au virat banii pe Chipciu. Ce părere ai?

stelistulbrasov
stelistulbrasov  •  15 Mai 2017, 18:53

Am mai spus si voi mai spune.... Haide Dica,HAIDE! Bafta!Sunt convins ca vei reusi!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează