FOTBAL  »  Superliga  »  ANALIZĂ

Paradoxul creat în jurul lui Ovidiu Hațegan » Bun național sau doar internațional?

Ovidiu Hațegan, cel mai valoros arbitru român, se află într-o situație paradoxală: e delegat etapă de etapă în Champions League și competițiile echipelor naționale, dar lipsește des din Liga  1
Ovidiu Hațegan, cel mai valoros arbitru român, se află într-o situație paradoxală: e delegat etapă de etapă în Champions League și competițiile echipelor naționale, dar lipsește des din Liga 1

Articol de , , - Publicat miercuri, 09 decembrie 2020 21:30 / Actualizat miercuri, 09 decembrie 2020 22:31

Ovidiu Hațegan, cel mai valoros arbitru român, se află într-o situație paradoxală: e delegat etapă de etapă în Champions League și competițiile echipelor naționale, dar lipsește des din Liga 1, care e virusată tot mai puternic de erorile „centralilor” și asistenților.

Liga 1 se pregătește de cea mai de foc perioadă din acest campionat. Cele 3 rivale în lupta pentru titlu, FCSB, CFR și Craiova, se vor întâlni în runde succesive în decurs de 9 zile. Derby-urile se suprapun peste cea mai neagră perioadă traversată de arbitrajul românesc, din perspectiva prestațiilor pe care "centralii" și asistenți le-au avut în primele 12 etape.

Paradoxul din jurul lui Ovidiu Hațegan: arbitrează mai mult în Europa, decât în Liga 1

În tot acest timp, s-a născut unul dintre cele mai mari paradoxuri din actualul fotbal românesc. Ovidiu Hațegan, arbitrul numărul 1 al României, e mai degrabă un bun internațional, nu și național, adică pe plan intern. Iar monitorizarea din actualul sezon, mai precis din intervalul august - decembrie, arată că el n-a ratat absolut nicio oportunitate atunci când s-a disputat o competiție pe continent, fie că a fost vorba despre cupele europene, fie despre întrecerile rezervate echipelor naționale, barajele pentru Euro sau Liga Națiunilor. 

UEFA nu l-a menajat absolut deloc, chiar i-a dat meci în fiecare dintre cele 6 etape în grupele UCL, deși s-au disputat într-un timp extrem de comprimat, folosindu-se astfel la maximum de experiența și valoarea lui.

În schimb, CCA l-a delegat, în medie, o dată la două etape, deși cele 12 runde de până acum s-au jucat pe parcursul a 15 săptămâni. Hațegan a fost mai degrabă menajat pe plan intern, unde a arbitrat doar 6 meciuri, dar extrem de valorificat pe plan extern, cu un număr aproape dublu de partide oficiate. 

Ce meciuri a arbitrat Hațegan în Liga 1:

  • FCSB - Viitorul 3-0 
  • CFR - Hermannstadt 1-0 
  • U Craiova - Poli Iași 1-0 
  • Sepsi - Dinamo 2-0 
  • FCSB - Botoșani 4-1 
  • Dinamo - Voluntari 3-0

Ce meciuri a condus Hațegan „afară”

  • Bayern Munchen - Chelsea 4-1 
  • Franța - Croația 4-2 
  • Gent - Dinamo Kiev 1-2 
  • Scoția - Israel 0-0 
  • Dinamo Kiev - Juventus 0-2 
  • Atletico Madrid - Salzburg 3-2 
  • Atalanta - Liverpool 0-5 
  • Germania - Ucraina 3-1 
  • Manchester United - Bașakșehir 4-1 
  • Șahtior - Real Madrid 2-0 
  • PSG - Bașakșehir

Când se joacă derby-urile finalului de an 2020

  • 13 decembrie CFR - FCSB 
  • 17 decembrie Dinamo - CFR 
  • 18 decembrie Craiova - FCSB 
  • 22 decembrie CFR - Craiova

Doar Hațegan e în această situație

6-11 e raportul meciurilor interne versus internaționale arbitrate în perioada august - decembrie de Hațegan. O balanță care nu există în dreptul niciunui alt mare arbitru care se află în aceeași categorie cu el la UEFA. 

De exemplu, englezul Taylor a condus 9 jocuri pe plan intern și doar 8 afară. Neamțul Brych are un scor de 7-7, francezul Turpin 6-7, iar olandezul Kuipers 7-8. În schimb, celălalt arbitru de top al României, Istvan Kovacs, a condus 8 meciuri interne și doar 6 externe. 

Proporția meciurilor în ultimele 4 luni

  • 6 meciuri în Liga 1 
  • 11 meciuri internaționale

Proporția câștigurilor în ultimele 4 luni

  • 6.000 de euro în Liga 1 
  • 55.000 de euro internațional

În trecut, ar fi refuzat o delegare în L1

Surse din interiorul Comisiei Centrale a Arbitrilor susțin că înaintea unei etape din campionatul precedent, Hațegan ar fi solicitat forului prezidat de Vassaras să-i retragă o delegare din Liga 1, la care urma să meargă. 

Motivul? Posibilitatea de a pleca în Arabia Saudită, acolo unde, într-o perioadă bună de timp, mai mulți arbitri români au mers să oficieze și unde baremul era, în funcție de categoria din care făceau parte la UEFA, între 3.000 și 5.000 de euro. În Liga 1, un "central" se alege cu numai 1.000 de euro, din care își suportă cheltuielile realizate cu transportul, cazarea și masa. 

VIDEO. Ovidiu Hațegan, prima reacție după derapajul rasist al lui Sebastian Colțescu » Ce a spus la revenirea în România

Citește și alte știri despre Ovidiu Hațegan: 

VIDEO Ovidiu Hațegan, prima reacție după derapajul rasist al lui Sebastian Colțescu » Ce a spus la revenirea în România

Ce i-a spus Kylian Mbappe „centralului” Ovidiu Hațegan pe teren, în timpul protestului de la Paris

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Liga Campionilor
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează