FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - NORVEGIA

Ei sunt cei care decid ce se întâmplă cu România - Norvegia! Motivul pentru care 3 membri din Comisia de Disciplină nu vor vota

Articol de GSP - Publicat luni, 16 noiembrie 2020 09:09 / Actualizat luni, 16 noiembrie 2020 10:16

UEFA a anulat partida România-Norvegia care ar fi trebuit să se joace aseară, după ce autorităţiile din ţara nordică nu le-au permis jucătorilor să decoleze spre ţara noastră. Comisia de Disciplină urmează să ia o decizie sensibilă pe un caz fără precedent, iar o hotărâre se va lua, cel mai probabil, până miercuri după-amiază.

Din Comisia de Disciplină a UEFA, entitate independentă de forul continental, alcătuită în majoritate din juriști, fac parte și trei reprezentanți ai țărilor care se duelează în grupa noastră: Austria, Norvegia și România. Ei se vor abține de la un vot, la fel cum se va întâmpla cu cei care e posibil să mai fi avut legături juridice cu vreuna dintre federațiile interesate în speța actuală

Chiar șeful comisiei e austriac, în timp ce românca se numește Mădălina Diaconu. Ea lucrează pentru cabinetul elvețian SPLC din Neuchatel. Este specializată în drept economic european și internațional, cu accent pe dreptul sportiv, dreptul jocurilor de noroc și dreptul industriei de divertisment. Are o experiență de 20 de ani în practica juridică și a lucrat pentru mari organizații internaționale și elvețiene active în aceste domenii, inclusiv pentru CIO. 

Iată care sunt oamenii din CD UEFA:

  • Președinte – Thomas Partl (Austria)
  • Vicepreședinți – Jim Stjerne Hansen (Danemarca), Sandor Berzi (Ungaria)
  • Membri – Jacques Antenen (Elveția), Bobby Barnes (Anglia), Julius Becker, Celia Sasici, Hans Lorenz (toți Germania), Miguel Garcia Caba (Spania), Mădălina Diaconu (România), Neil Doncaster (Scoția), Nils Fisketjonn (Norvegia), Joao Carlos Fereira (Portugalia), Aine Power (Irlanda), Rudolph Repka (Cehia), Joel Wolff (Luxemburg)

 Precedent: am ratat și amicalul cu Anglia

„Tricolorii" nu se află în fața primului meci anulat pe timp de pandemie. Pe 7 iunie, România ar fi trebuit să dispute un meci amical de gală cu Anglia, la Birmingham, numai că restricțiile impuse în primul val de coronavirus au făcut ca partida să fie ștearsă de pe agendă. 

De asemenea, semifinalele barajului cu Islanda pentru Euro 2020 au suferit două amânări până să ajungă să se dispute în octombrie, când Tătărușanu și compania au pierdut cu 1-2 la Reykjavik

VIDEO Mirel Rădoi, incomodat de întrebările despre Man: „Asta este gândirea mea!”

Citește mai multe știri despre naționala României: 

Ultima speranță pentru norvegieni! Vor să câștige la „masa verde” cu România » Când vine decizia UEFA

În așteptarea deciziei UEFA, oficialii FRF acuză: „Sunt interese pentru schimbarea lui Rădoi”

Citește și:

Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Liga Campionilor
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după finala Ligii Campionilor » Conflictul izbucnit la final, nu s-au putut opune
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după finala Ligii Campionilor » Conflictul izbucnit la final, nu s-au putut opune
Londra nevralgică » 3 momente care au umbrit Wembley-ul, în seara în care britanicii erau datori cu reparația morală
Liga Campionilor
Londra nevralgică » 3 momente care au umbrit Wembley-ul, în seara în care britanicii erau datori cu reparația morală

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (6)
persanu
persanu  •  16 Noiembrie 2020, 12:11

Keserule :))))))))))))))))))))))))))))))))))

amicu
amicu  •  16 Noiembrie 2020, 11:58

Președinte Austria. Vicepreședinti Ungaria și vecinii Norvegienilor ...Danemarca

deusdat
deusdat  •  16 Noiembrie 2020, 11:39

Mișto poza. Claudiule dragă, nu în public, ce naiba!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează