INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

VIDEO A opta minune se înalță lângă Vezuviu! Napoli, parcurs fără greșeală! Trupa lui Sarri, de neoprit în Serie A

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 15 octombrie 2017 11:11

"Cinci puncte deasupra cerului. În loc să căutăm rivala lui Juventus la titlu, trebuie să descoperim cine-o mai poate opri pe Napoli!". Corriere della Sera a sintetizat perfect schimbarea polilor de putere în Serie A.

VEZI VIDEO

Trupa lui Sarri a legat a opta victorie și a dat tifosilor din orașul de lângă Vezuviu dezlegare la visare. Napoli a fugit la 5 lungimi de campioana Juventus și se poate gândi la scudetto. Nimeni în Europa nu are punctaj maxim!

"Mereu mai frumoasă și cu puțin noroc"

"Sarri joacă un fotbal inaccesibil altora în Italia și echipa a învățat să sufere. Mereu mai frumoasă și cu puțin noroc, a schimbat doar prima consoană din capolista în Napolista. E alfa și omega din alfabetul fotbalului", a completat Gazzetta dello Sport.

Scurtă, agresivă, rapidă, percutantă și entuziastă, Napoli a stăpânit din nou Capitala, după ce-o pusese la respect pe Lazio. Succesul din Derby del Sole, 1-0 cu Roma, care n-a contat decât la fazele fixe (Fazio și Dzeko au țintit barele), este încă o dovadă clară că acesta poate fi sezonul său. Nici antrenorul nu a mai găsit cuvinte după meci, Sarri, afectat de febră, sărbătorind silențios în autocar. 

26 de goluri 
a marcat Napoli în 8 etape, cel mai prolific atac din Serie A. Doar Man. City și PSG o depășesc în Top 5 campionate ale Europei

100 de goluri 
are Lorenzo Insigne în cariera profesionistă, ultimul aducând succesul azzurro de pe Olimpico

"Napoli a trecut la un nivel superior. Circulație prefectă a balonului, combinații sublime la firul ierbii și trasee în mare viteză. E patroana jocului, decide cum, când și de ce în meciuri" Gazzetta dello Sport, cotidian italian

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează