INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  ARGENTINA - CROAȚIA 0-3

Jucătorii Argentinei sunt la pământ după rușinea cu Croația: "E o chestie de mentalitate"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 22 iunie 2018 09:33

Argentinianul Enzo Perez, fotbalistul lui River, crede că totul s-a prăbușit după gafa lui Caballero prin care Croația a deschis scorul în meciul de aseară, pierdut de Argentina cu 0-3. 

"Chiar și când au marcat ei primul gol eram bine, meciul era echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Dar apoi s-a schimbat totul și, din păcate, totul a devenit foarte greu pentru noi. E o chestie de mentalitate. Dacă am fi fost liniștiți, stăpâni pe situație, rezultatul ar fi fost altul.

Din momentul în care ei au marcat primul gol a început să se simtă o stare de nervozitate și nu am mai putut reintra în meci. Am încercat, dar n-am reușit. Eram încrezători într-un rezultat bun, acum va trebui să vedem ce șanse mai avem pentru a ne califica în ultima etapă", a spus Enzo Perez.

Enzo Perez a ratat o ocazie imensă în prima repriză, în minutul 30, aceasta fiind singura lui realizare notabilă din meciul cu Croația. 

"Dacă vom avea noroc în privința rezultatelor din grupă trebuie să jucăm ultimul meci cu determinare, să credem că se poate. Trebuie să dăm rapid pagina.
Am făcut tot ce ne-am propus la începutul partidei, dar totul s-a complicat serios după ce ne-au dat primul gol. În anumite momente nu am jucat așa cum ne-am dorit și, sincer, nu ne-am creat mari ocazii"  Nicolas Tagliafico

CALCULELE CALIFICĂRII: CUM MAI POATE AJUNGE MESSI ÎN "OPTIMI"

Croația este calificată matematic în optimile de finală ale competiției, cu 6 puncte. Argentina are un singur punct după primele două partide și nu mai stă la mâna propriilor rezultate. Mai jos, toate scenariile calificării.

Dacă Islanda bate Nigeria azi...

  • Argentina trebuie să bată neapărat Nigeria în ultima etapă
  • Croația trebuie să câștige contra Islandei în ultimul meci
  • Argentina să aibă un golaveraj mai bun decât nordicii

Dacă Islanda și Nigeria termină la egalitate...

  • Argentina trebuie să bată în ultima etapă Nigeria
  • Islanda să nu câștige contra Croației

Dacă Nigeria bate Islanda...

  • Argentina trebuie să câștige contra Nigeriei în ultima etapă
  • Islanda să nu bată Croația
  • Dacă Islanda bate Croația, golaverajul sud-americanilor trebuie să fie mai bun decât al nordicilor
Clasamentul grupei D
1. Croația 2 meci / 6 puncte
2. Islanda 1m / 1p
3. Argentina 2m / 1p
4. Nigeria  1m / 0p

Citește și:  Croația e în "optimi", Argentina e la terapie intensivă după o umilință ISTORICĂ: toate scenariile prin care se mai poate califica 

VIDEO+FOTO Gafa Mondialului! Cadoul făcut croaților de portarul Argentinei în minutul 53

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează