OPINII  »  EDITORIAL

Europa noastră

Dragoș Suciu
Dragoș Suciu

Articol de - Publicat vineri, 19 iulie 2024 20:29 / Actualizat sambata, 20 iulie 2024 12:29

După meciurile aperitiv cu Virtus și Paksi, echipele noastre au parte, în bloc, de primele teste reale în actualul sezon al cupelor europene, în fața unor adversare ce gravitează în preajma aceluiași nivel la care, din păcate, se află și fotbalul nostru de club.

Faptul că Europa își deschide porțile devreme și în acest sezon, mai ales pentru țările din Est, reprezintă una dintre certitudinile industrializării fotbalului. În același timp, e una din concluziile sportive ale lipsei de performanțe din ultimii 10 ani. Nu, nu doar a noastră, mai degrabă privim către un decalaj tot mai pronunțat în plan financiar, transpus și în criterii de performanță.

Vestul produce și încasează din ceea ce produce în această oligarhie fotbalistică europeană. Un fel de Superligă (a lor, nu a noastră), dar păstrând reperele vechi și nuanțând cu unele noi, prin schimbarea formatului, în tentativa de a acumula și mai mult. Pentru că acolo unde e mult nu e niciodată suficient.

Privirea asupra Europei lor e una strict de perspectivă în prezent deoarece cluburile care vor conta cu adevărat și în acest sezon se află în vacanță și vor mai sta acolo ceva timp. E normal, misiunea lor începe destul de târziu, undeva prin toamnă, iar până la vârful de formă programat mai sunt vreo 8-9 luni. De ce să ne grăbim când o fac alții ca să spere că vor ajunge alături de noi?

Da, e o diferență majoră aici între Champions League, Europa League și Conference League. Pentru că grupele primeia par iluzorii, grupele celei de-a doua par foarte greu de atins, în timp ce Conference League pare un obiectiv fezabil pentru cel puțin două dintre echipele noastre. Vom vedea pentru care dintre ele.

4 fronturi

FCSB n-a prea avut ce să înțeleagă după „dubla” de palmares și recorduri cu Virtus Acquaviva, o echipă prezentă în competiție doar pe criterii geografice, așa cum e cazul cu toate echipele de club și cu naționala liliputanului stat din Apenini. Vine Maccabi, e drept, în plină Olimpiadă, acolo unde naționala Israelului o cam lasă descoperită pe campioană. Israelienii sunt o idee mai modești fotbalistic la nivel de echipă națională decât noi, însă aș spune că sunt tot o idee mai buni în ceea ce privește echipele de club. Verdict: 50%-50% șanse.

Corvinul Hunedoara și-a jucat meciul cel mare în Ungaria, acolo unde a marcat suficient încât să se asigure că nu poate primi atât în retur. Contează mai puțin acum dacă accidentul a fost în tur sau în retur, pentru că după ce se trage linie rămâne performanța de a trece un tur preliminar într-o competiție europeană venind din liga secundă. Rijeka nu e Paksi cam la fel cum Dinamo Zagreb nu e Ferencvaros. Da, Corvinul e o prezență fresh în peisajul fotbalului nostru, însă, realist vorbind, șansele sunt mult mai mici acum. Verdict: 20%-80%.

Europa noastră
Corvinul Hunedoara a produs deja o surpriză în parcursul european

Marea favorită dintre echipele noastre pentru a merge mai departe în preliminariile Conference League este CFR Cluj. Răzbunând într-un fel ghinionul din sezonul precedent, atunci când a dat peste cel mai greu adversar posibil, Adana Demirspor, clujenii îi înfruntă pe vicecampionii din Belarus, Neman Grodno.

De când cu războiul ruso-ucrainean e greu să ne mai facem o idee referitor la ceea ce se întamplă acolo, însă lucruri prea bune nu s-au mai intamplat de peste 10 ani. Probabil că vom auzi că este o super echipă. Nu este. Verdict 80%-20%.

Las Craiova la final tocmai pentru că și oltenii au fost nevoiți să aștepte pierzătoarea duelului dintre Botev Plovdiv și Maribor pentru a afla cu cine joacă săptămâna viitoare. Am așteptat Slovenia la Euro și Portugalia ne-a refuzat-o, însă o primim în preliminariile Conference, reprezentată de cea mai bună echipă a sa de la desființarea Iugoslaviei.

Tot o vicecampioană, la fel cum au primit CFR și Corvinul, o echipă dominată în sezonul precedent de campionat de către surprinzătoarea Celje. Greu de distins ceva anume la Craiova după meciul de la Sibiu, însă nici slovenii conduși de Ilicic din teren n-au rupt gura târgului în cele două meciuri cu Botev. Greu, foarte greu de ales. Verdict: 50%-50%.

Să mergem mai departe cu două echipe ar fi în norma așteptărilor. Să reușim asta cu trei echipe ar fi o performanță. Să se califice toate 4? Sărbătoare națională și referiri la uefantastici deși vara ar fi lungă în continuare. Până la urmă, asta este Europa noastră. Cea care începe în toiul verii și care tot sperăm să dureze 3 anotimpuri.

Citește și:
Răsturnare de situație cu prelungirea contractului lui Dennis Man cu Parma » Sunt probleme de ultimă oră: detalii de culise aflate de GSP
Campionate
Răsturnare de situație cu prelungirea contractului lui Dennis Man cu Parma » Sunt probleme de ultimă oră: detalii de culise aflate de GSP
Florin Tănase, ofertă de 700.000 de euro pe masă. A dat imediat răspunsul
Stranieri
Florin Tănase, ofertă de 700.000 de euro pe masă. A dat imediat răspunsul
Imagini stupefiante cu iubita lui Ronaldo la saună! Cum a apărut Georgina: „Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut”
Stiri extrasport
Imagini stupefiante cu iubita lui Ronaldo la saună! Cum a apărut Georgina: „Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut”

Comentarii (10)
Adrian2500
Adrian2500  •  20 Iulie 2024, 15:23

Conference League nu este formatul infiintat pentru masa săracilor! Nu ascundeti gunoiul sub preș! Fiti realiști și spuneți lucrurilor pe nume! Este un format facut si pentru echipele care "mimează " fotbalul...echipele slabe, neperformante. Pentru a le da si lor șansă să participe într-o competiție intercluburi la nivel european. Si spun asta aducând drept argument faptul că în Campions League si mai ales in Europa League au pătruns de multe ori si echipe din est, cu bugete mici dar care jucau fotbal. Si se pot da multe exemple. Problemele fotbalului românesc sunt la nivel organizatoric, începând de la nivel de copii de juniori. Nimeni nu va investi riguros într-un fotbal mincinos. Imtr-un fotbal in care jumătate din competitoare sunt finanțate din bani publici. Spuneti-mi si mie in ultimii 5 ani a existat vreo echipa calificată în play off finanțata din bani publici? Nu! Echipele finanțate din bani publici se bat la retrocedare. Pentru ca la aceste echipe, joci prost sau bine, banul vine necondiționat. Si cum in Romania guvernanții nu vor sa piardă pusculita cu bani si vor sa aiba acces la banul public fără număr si in mod necondiționat, nu va lua niciodata mana de pe sport. Nu va da o lege a sportului riguroasa, sanatoasa, realista. In schimb, va gestiona prost o serie de sectoare de activitate care se zbat in moarte clinica: sănătatea, învățământul, sportul...si multe altele. O veche meteahnă comunistă...asteptam sa ne dea tatucul (statul), iar noi s

prodanka
prodanka  •  20 Iulie 2024, 11:45

Ferencsvaros e mai buna decât Dinamo Zagreb

prodanka
prodanka  •  20 Iulie 2024, 11:43

Vine Maccabi la rând? ???????????????? Am văzut ce poate Ef Ce Se Be. O să fie meci de dat pe Kamădi Sentrăl

Vezi toate comentariile (10)
Comentează