OPINII  »  EDITORIAL

Southgate cel mare, lângă Ramsey și Clough

Editorial Narcis Drejan
Editorial Narcis Drejan

Articol de - Publicat joi, 11 iulie 2024 11:24 / Actualizat joi, 11 iulie 2024 11:25

Fanii Angliei de astăzi nu au nicio curiozitate în ceea ce-i privește pe selecționerii care n-au obținut nimic cu reprezentativa Three Lions, la un mic studiu ar afla că Southgate e unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a dat Anglia

Southgate you’re the one, o adaptare a piesei Whole Again, i-au cântat fetele de la Atomic Kitten, live, lui Gareth Southgate, înainte de Euro 2020, disputat în 2021, un refren care răsună pe stadioanele din Germania, chiar dacă nu foarte convingător.

Southgate cel mare, lângă Ramsey și Clough
Anglia s-a calificat în finala Euro 2024 cu Gareth Southgate pe bancă. Foto: Imago

Dar ceea ce a reușit Southgate este absolut fantastic și fanii fotbalului, ori nu înțeleg nimic din ce se întâmplă astăzi cu sportul rege sau le place trend-ul ăsta de 2 lei și 45 de bani, că dacă lumea înjură pe cineva, atunci toți trebuie să preia modelul turmei.

Din 1996 până la venirea lui Southgate, Anglia nu mai făcuse absolut nimic la turneele finale sau ați uitat cum i-am învins noi la Mondialul din Franța sau la Europeanul din Belgia și Olanda? Să vă amintesc că la Euro 92 și la Mondialul American, Anglia n-a apărut pe acolo?

Da, a fost generația senzațională din 1996, după părerea mea, cea mai talentată, mult peste cea de astăzi, deci Southgate este, probabil, cel mai mare antrenor al Angliei, din istorie! 

Cică talentații de azi...

Niciodată să nu-i comparați pe Saka, Mainoo, Trippier, Rice, Guehi, Stones sau Pickford cu Seaman, frații Neville, Southgate fundașul, Adams, Campbell, Ince, Sheringham, Gascoigne, Shearer, Platt, Fowler sau McManaman.

Aceea a fost cea mai talentată generație, cu niște fotbaliști senzaționali, și ce a reușit? O semifinală la Euro. Să mă întorc la Anglia de la Mondialele din 86 și 90? Cu Shilton, Wood, Pearce, Butcher, Gascoigne, Waddle, Bryan Robson, uriașul Lineker sau Peter Beardsley? 

Inevitabil, atunci când spui că naționala lui Southgate este plictisitoare, deși are deja 2 finale de Euro și o semifinală de Campionat Mondial, compari cu rezultatele anterioare.

Sau ați uitat cum a eșuat Sven Goran Eriksson cu Anglia? A luat Generația de Aur a lor, Golden Generation, n-a făcut nimic. A venit Steve McClaren, a ratat calificarea la Euro 2008, iar aducerea lui Fabio Capello a reprezentat imagine și cam atât, sau ați uitat prestația lamentabilă din Africa de Sud și scandalul cu John Terry. 

Tactic, excelent

Gareth Southgate a realizat mai mult decât orice antrenor al Angliei din istorie, cu excepția lui Sir Alf Ramsey. Triumful de la Cupa Mondială din 1966 va triumfa tot timpul, atâta vreme cât Anglia se întoarce acasă doar cu refrenul: “it’s coming home!”.

Dar niciun alt slecționer nu s-a apropiat atât de mult de realizările lui Southgate. Luăm doar meciul de aseară, unde se simte antrenorul, geniul, îi scoate pe Kane și pe Foden și îi aruncă în luptă pe Palmer și pe Watkins. Vreți să spuneți că n-a simțit ofensiv că va crea superioritate și poate încheia meciul în 90 de minute? Sau introducerea lui Toney, în optimi, cu Slovacia, senzațională mutare. 

Southgate e acolo, lângă marii Brian Clough și Sir Alf Ramsey, chiar dacă n-a pregătit selecționata Albionului, Clough rămâne un manager de excepție, cu două Cupe ale Campionilor cu Forest, 1979 și 1980. Sir Alf Ramsey are același procentaj de meciuri câștigate ca și Southgate, 61%, ambii au restructurat echipele naționale, ambii au vorbit despre modernizare, despre o strategie acre să se adapteze la cultura și la istoria Angliei. 

Când le va fi dor de #SouthgateIN

Poate că Anglia nu va câștiga Euro 2024, dar în vremurile noastre, când uiți ce meci s-a jucat ieri, pentru că mâine este următorul, în ritmul acesta infernal de competiții și de jocuri, Southgate va rămâne unul dintre cei mai mari selecționeri din istorie.

Să vedeți ce dor le va fi englezilor de Gareth, când nu va mai pregăti echipa națională, să vină un moment întunecat, cum a fost cu McClaren sau Capello. Și vă veți întoarce la refrenul: Southgate you’re the one... please come back again!

Citește și:
Răsturnare de situație cu prelungirea contractului lui Dennis Man cu Parma » Sunt probleme de ultimă oră: detalii de culise aflate de GSP
Campionate
Răsturnare de situație cu prelungirea contractului lui Dennis Man cu Parma » Sunt probleme de ultimă oră: detalii de culise aflate de GSP
Florin Tănase, ofertă de 700.000 de euro pe masă. A dat imediat răspunsul
Stranieri
Florin Tănase, ofertă de 700.000 de euro pe masă. A dat imediat răspunsul
Imagini stupefiante cu iubita lui Ronaldo la saună! Cum a apărut Georgina: „Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut”
Stiri extrasport
Imagini stupefiante cu iubita lui Ronaldo la saună! Cum a apărut Georgina: „Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut”

Comentarii (31)
tyler_durden
tyler_durden  •  13 Iulie 2024, 13:17

'se simte antrenorul, geniul, îi scoate pe Kane și pe Foden și îi aruncă în luptă pe Palmer și pe Watkins.' Am trait s-o vad si p-asta... Southgate geniu. FYI o schimbare doua reusite pot insemna si un prim 11 gresit.

sassuionut
sassuionut  •  12 Iulie 2024, 20:27

Drejan, slab, foarte slab comentariu. Abtine-te, cand na-i nimic de zis, scrie pe notebook.

666piturca
666piturca  •  12 Iulie 2024, 10:42
Postat de _Van_Basten pe 11 Iulie 2024, 14:08

Ati uitat de Vardy.

Respect, B-Boy!

Vezi toate comentariile (31)
Comentează