SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONAT MONDIAL

CM DE GIMNASTICĂ // Ambasador din România » Cătălina Ponor, surpriză din partea organizatorilor

Articol de - Publicat miercuri, 02 octombrie 2019 15:03

Cătălina Ponor (32 de ani) va fi prezentă la Campionatele Mondiale de la Stuttgart în calitate de reprezentant al acestei competiții. 

Gimnastica românească nu trece prin cel mai bun moment al său, însă trecutul oferă multe modele pentru actuala generație. Unul dintre ele este Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică, multiplă medaliată mondială și europeană. Ea s-a retras în 2017, iar organizatorii Campionatelor Mondiale i-au făcut o surpriză numind-o ambasadoarea acestei ediții.  

„Îmi lipsește familia gimnasticii și cred că va fi un show extraordinar la Stuttgart”, a spus românca în vârstă de 32 de ani pentru Federația Internațională. 

Dacă ar putea să retrăiască ceva din cariera sa lungă, Cătălina a ales două repere. „Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 și Campionatele Europene din 2017, de la Cluj-Napoca. Am amintiri plăcute de la toate competițiile la care am participat, dar acestea sunt cele mai frumoase”, a spus ea. 

În urmă cu 12 ani, la Stuttgart, Ponor a făcut parte din echipa României, alături de Steliana Nistor, Sandra Izbașa, Daniela Druncea, Cerasela Pătrașcu, Andreea Grigore, care a urcat pe a treia treaptă a podiumului. Aceasta a fost ultima distincție a României la un Campionat Mondial în concursul pe echipe. z 

„Gimnastica a însemnat totul pentru mine. Mi-a dat o familie mare și frumoasă, gustul unor victorii obținute cu multă luptă. Pe scurt, gimnastica a fost viața mea și îmi este foarte dor de ea” 

„Unei gimnaste aflate la început de carieră i-aș spune să nu renunțe niciodată la visurile sale, să muncească pentru ele. Nu contează cât de greu îi este, într-o zi va fi răsplătită” - Cătălina Ponor 

5 medalii mondialea cucerit Cătălina Ponor la Campionatele Mondiale de-a lungul carierei, dintre care trei de argint și două de bronz

VEZI ȘI: 

CM DE GIMNASTICĂ // România trebuie să se claseze în primele 12 pentru a spera la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (1)
10154976492293690
Szasz Andrei  •  06 Octombrie 2019, 13:46

Locul al treilea de la coada clasamentului e totusi locul al treilea. Parca nici nu e asa mare diferenta intre locul al treilea la Olimpiada sau Mondiale si locul al treilea din coada (22 din 24) ! Putem sa le clonam pe Catalina, Larisa, Sandra, Andreea etc. sa ne mai scoata la liman sau ne complacem in lumea a treia a gimnasticii ? Au trecut totusi deja cativa ani de cand nu mai suntem intre primele 4 natiuni ale lumii asa cum am fost timp de vreo 40 de ani si nu se intrezareste o speranta de mai bine. Oare vom ramane tot 40 de ani in lumea a treia ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează