SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Careu tricolor pe iarbă » Performanță istorică reușită de Halep, Cîrstea, Begu și Bogdan

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat marti, 04 iulie 2017 20:18

Sorana Cîrstea (27 de ani, 63 WTA) s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon, devenind astfel a patra jucătoare din România care  depășește primul meci la Londra.

După o oră și patruzeci și șase de minute, Cîrstea, care este la a noua participare la Wimbledon, s-a impus cu 7-6 (4), 7-5. Și o va înfrunta în meciul următor pe Bethanie Mattek-Sands de care a trecut în toate cele trei întâlniri precedente.

Ea se alătură în turul al doilea celorlalte jucătoare din România care au reușit să treacă, luni, de primul obstacol la Londra: Simona Halep, Irina Begu și Ana Bogdan.

După șapte ani

O prezență numeroasă, care nu se mai întâmplase la un turneu de Mare Șlem de la Roland Garros 2015, când din cele cinci tricolore prezente pe tabloul principal patru au avansat mai departe. La Wimbledon, nu au mai fost atât de multe românce din 2010. Atunci, cele care reușeau să treacă de primul tur erau Raluca Olaru, Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru și Edina Gallovits, iar singura eliminată de la meciul de debut a fost chiar Sorana Cîrstea. În 2017, România a avut cinci reprezentante și doar Monica Niculescu nu a reușit să treacă de primul meci, ea fiind învinsă ieri de Magdalena Rybarikova cu 6-4, 6-1.

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (5)
887888274661367
Pompiliu Bota  •  04 Iulie 2017, 21:47

Erata: Begu s-a calificat, Niculescu nu.

dudulici
dudulici  •  05 Iulie 2017, 02:15

"Careu tricolor pe iarbă » Performanță istorică reușită de Halep, Cîrstea, Niculescu și Bogdan".....Roxanooooo! Esti sanatoasa la minte?!?! Altfel e greu de explicat cum o confunzi pe Irina cu Monica!!!Sau *** fi fost si tu taxatoare ***?!!!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

merace
merace  •  04 Iulie 2017, 23:23

"DUPĂ ȘAPTE ANI O prezență numeroasă, care nu se mai întâmplase la un turneu de Mare Șlem de la Roland Garros 2015" Cu alte cuvinte, suntem azi in anul 2015+7 = 2022. Bre, astia care scriu la GSP macar au 4 clase?!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează