SPORTURI  »  TENIS  »  WTA ROMA

Irina Begu a trecut de campioana olimpică și s-a calificat pe tabloul principal de la Roma! Se alătură Simonei Halep și Mihaelei Buzărnescu

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat duminica, 12 mai 2019 15:07

Irina Begu (28 de ani, 96 WTA) a învins-o pe Monica Puig (25 de ani, 62 WTA), scor 6-2, 6-4, și s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Roma.

Irina Begu a avut două meciuri de foc în calificările de la Foro Italico. În primul tur, a pornit din postura de outsider în fața australiancei Daria Gavrilova (57 WTA), dar s-a impus 7-6(1), 2-6, 6-2.

Astăzi, în fața campioanei olimpice en-titre Monica Puig, Begu nu a avut nicio clipă emoții. A servit impecabil, fără să îi acorde adversarei vreo șansă de break, și a închis partida după o oră și 29 de minute de joc.

Trei românce pe tabloul principal

Turneul de la Roma, al cărui start e programat luni, va mai avea două românce pe tabloul principal.

Halep va intra direct în turul secund și va juca împotriva unei cehoaice, învingătoarea dintre Marketa Vondrousova (19 ani, 42 WTA) și Barbora Strycova (33 de ani, 40 WTA).

Mihaela Buzărnescu (31 de ani, 31 WTA) va juca în primul tur contra letonei Jelena Ostapenko (21 de ani, 29 WTA), fostă campioana în 2017 de la Roland Garros.

Vezi și: 

Ion Țiriac e gata pentru un proiect uriaș: „Vreau să fiu respectat, OK? Nu mai pot ține pasul cu cei de la Indian Wells”

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (9)
tatiana19
tatiana19  •  13 Mai 2019, 13:19

Bravo Irina. Locul tau e cel putin in top 50. Succes cu Kasatkina. o poti bate.

lapusneanul
lapusneanul  •  13 Mai 2019, 01:27
Postat de merace pe 13 Mai 2019, 00:20

Irina a picat cu Kasatkina! Pare greu, dar orice e posibil. Hai Irina!

asta inseamna ca in turul 3 joaca cu simona ?..:))

merace
merace  •  13 Mai 2019, 00:20

Irina a picat cu Kasatkina! Pare greu, dar orice e posibil. Hai Irina!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează