SPORTURI  »  TENIS  »  ATP MIAMI

Jucătorul care a leșinat la Miami din cauza căldurii: „Mă simt mai bine, am ieșit din spital”

Arthur Cazaux în acțiune Foto: Imago
Arthur Cazaux în acțiune Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 20 martie 2024 20:18 / Actualizat miercuri, 20 martie 2024 22:46

Arthur Cazaux, 21 de ani, #74 ATP, s-a prăbușit luni pe teren în timpul calificărilor pentru turneul Masters 1000 de la Miami, în condiții meteo dificile. El a fost internat în spital, iar starea i s-a îmbunătățit vizibil.

Francezul Arthur Cazaux a dezvăluit pe rețelele sociale că a petrecut o noapte în spital, după ce luni a leșinat pe teren în timpul meciului cu Harold Mayot, compatriotul său aflat pe locul 141 ATP, din primul tur al calificărilor pentru tabloul principal de la Miami.

Partida se afla în setul decisiv, Cazaux se pregătea să returneze serviciul adversarului, când pur și simplu s-a prăbușit pe ciment, în soarele arzător. În câteva secunde s-a apropiat un arbitru de linie, a coborât și oficialul din scaun și imediat a venit și un cadru medical din staff-ul turneului.

Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep, detalii inedite: chimie specială cu Svetlana Kuznetsova, „Vorbește foarte mult!” și e confundat cu Roger Federer
PORTRET
Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep, detalii inedite: chimie specială cu Svetlana Kuznetsova, „Vorbește foarte mult!” și e confundat cu Roger Federer

A părăsit terenul în scaun cu rotile, iar Mayot s-a impus cu 4-6, 7-5, 2-1, abandon. Tânărul francez a relatat apoi că a primit cele mai atente îngrijiri în spital. „Vă comunic că mă simt mai bine. Tocmai ce am părăsit spitalul din Miami unde am rămas peste noapte, fiind supus unei serii de analize”, a scris el un mesaj în franceză pe Instastory.

100era locul ocupat de Arthur Cazaux în clasamentul mondial la începutul anului

Arthur Cazaux: „A fost, până la urmă, mai mult spaimă”

Condiția mea fizică este mai bună. Presiunea arterială și pulsul au rămas stabile. A fost, până la urmă, mai mult spaimă decât o problemă medicală. Acum corpul meu trebuie să fie odihnit, dar aștept să revin repede pe teren.

Mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere, ne vedem în curând”, a notat Cazaux, care se afla la debutul său în turneul de la Miami. El se află în această săptămână pe cel mai bun loc al carierei, 74, după un salt de trei poziții venit după ce a atins turul 2 în challenger-ul de la Phoenix (Arizona).

Francezul a atras atenția asupra sa la începutul sezonului, când a avansat până în optimile de finală de la Australian Open cu victorii la Laslo Djere, favorit 33, Holger Rune, cap de serie 8, Tallon Griekspoor, favorit 31, fiind eliminat de numărul 9, Hubert Hurkacz.

Citește și:

Ce cuvânt aude Carlos Alcaraz cel mai des de la antrenorul său, Juan Carlos Ferrero?
ATP MIAMI
Ce cuvânt aude Carlos Alcaraz cel mai des de la antrenorul său, Juan Carlos Ferrero?
Schimbarea de regulament așteptată de Simona Halep: „Îmi doresc! Am înțeles că se discută”
SIMO S-A ÎNTORS
Schimbarea de regulament așteptată de Simona Halep: „Îmi doresc! Am înțeles că se discută”

Citește și:

Trei jucători din Superliga, în cantonamentul Rapidului » Neil Lennon va lua decizia finală înainte de startul sezonului
Superliga
Trei jucători din Superliga, în cantonamentul Rapidului » Neil Lennon va lua decizia finală înainte de startul sezonului
Dinamo transferă de la campioana Israelului! Cine este jucătorul ochit de Kopic
Superliga
Dinamo transferă de la campioana Israelului! Cine este jucătorul ochit de Kopic
Lovitură dată de un club din Superliga! L-a adus pe fostul atacant de la Santos, dorit și de Barcelona!
Superliga
Lovitură dată de un club din Superliga! L-a adus pe fostul atacant de la Santos, dorit și de Barcelona!

Kaputt! Ce faci dacă îți „pică” mașina în drum spre EURO 2024 » Două ponturi care te pot salva de necaz

Leonard Doroftei explică cum a slăbit 20 de kilograme într-un timp record: „Alcoolul schimbă vieți. Am avut un moment în care am luat-o razna”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează