SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Serena Williams vrea să oprească supremația Simonei Halep! Și-a anunțat principalul obiectiv înainte de următorul turneu

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat joi, 12 aprilie 2018 12:27

Americanca Serena Williams, 36 de ani, se pregătește intens pentru turneele din Europa de pe zgură. Fostul lider mondial a mărturisit într-un interviu pentru Bloomberg că își dorește foarte mult să-și recapete fizicul de dinainte de a deveni mamă.

"Partea mentală este una dintre cele mai importante componente ale jocului meu, dar și cea fizică este la fel de importantă. Acum câțiva ani mi-am dat seama pentru prima oară că trebuie să fiu mereu fit. Mi-am schimbat dieta, am făcut tot ce era nevoie. Iar acest lucru m-a motivat și mai mult", a spus deținătoarea a 23 de trofee de Grand Slam.

Americanca în vârstă de 36 de ani a jucat două turnee de la revenirea în circuit, Indian Wells, unde a pierdut în turul al treilea și Miami, unde a fost învinsă de la primul meci.

Următorul turneu pentru ea este cel de la Madrid, 5-12  mai, acolo unde principala favorită este Simona Halep, locul 1 WTA. Jucătoarea noastră a câștigat de două ori turneul, în 2016 și 2017.

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (5)
observator979
observator979  •  12 Aprilie 2018, 19:48

Trecutul ii permitei Serenei sa declare ca mai poate. Sa vedem daca o confirma si prin rezultate. Tot respectul pentru ea!

352675541587917
Victor Rusu  •  12 Aprilie 2018, 16:28

Redactori ***, care e legătura dintre titlu și corpul știrii ? Zero barat.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

169060557063831
Stefan Anghel  •  12 Aprilie 2018, 15:36

DACA SIRENA AVEA 20 DE ANI PUTEA AJUNGE CEA MAI BUNA JUCATOARE DIN LUME....ACUM CA ARE 306 ANI VA FI CEA MAI BATRANA ACRITURA DINTRE FETELE CARE LE PLAC FETE...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează