FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - BOTOȘANI 3-0

Arbitrul Andrei Moroiță s-a întâlnit cu ursul! Alarmă pe străzile Ploieștiului

Andrei Moroiță
Andrei Moroiță

Articol de - Publicat sambata, 16 martie 2024 12:28 / Actualizat sambata, 16 martie 2024 20:00

Arbitrul Andrei Moroiță a condus meciul de la Cluj, dintre Universitatea și FC Botoșani, câștigat clar de trupa lui Ioan Ovidiu Sabău, 3-0. Imediat după joc, Moroiță a plecat, cale lungă, spre casă, ajungând la Ploiești către orele dimineții.

Întâlnire matinală cu ursul

De mai multă vreme urșii au început să își facă apariția, atât ziua, cât și noaptea, și pe străzile din Ploiești. Un astfel de eveniment l-a avut în prim-plan chiar pe Andrei Moroiță.

”Când am ajuns la Ploiești, după partida de la Cluj, spre dimineața zilei de astăzi, prin zona Boldescu, m-am intersectat cu un urs. Am alarmat, imediat, autoritățile”, a precizat Andrei Moroiță după matinala întâlnire cu ursul.

De la Drăgănești la Cluj!

Când timpul îi permite, neavând delegări la nivel înalt, Andrei Moroiță merge și la jocuri din campionatul județean Prahova.

Etapa trecută, la Drăgănești, în partida Progresul-CSO Boldești, 0-5, Moroiță l-a eliminat pe căpitanul echipei gazdă, pentru două avertismente, în minutul 4 al jocului.

Cel mai fair-play fotbalist din Superliga: „Dacă s-a decis asta, înseamnă că a fost penalty”
U CLUJ - BOTOȘANI 3-0
Cel mai fair-play fotbalist din Superliga: „Dacă s-a decis asta, înseamnă că a fost penalty”
Bogdan Andone acuză jocuri de culise, după înfrângerea cu U Cluj: „Suntem pe ultimul loc, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim ciupiți mereu”
U CLUJ - BOTOȘANI 3-0
Bogdan Andone acuză jocuri de culise, după înfrângerea cu U Cluj: „Suntem pe ultimul loc, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim ciupiți mereu”

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Ziua și plecarea la Rapid! A fost dat afară de la echipă: „Contractul a fost încheiat”
Superliga
Ziua și plecarea la Rapid! A fost dat afară de la echipă: „Contractul a fost încheiat”
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Liga Campionilor
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (1)
mandelu
mandelu  •  16 Martie 2024, 15:28

Cine stie ce a vazut asta ? Poate asa i-au spus de la VAR ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează