FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OFF

UPDATE Președintele lui Poli Iași a reacționat după ce a fost acuzat că și-ar fi dat primă singur: "Transferul lui Qaka a fost cel mai scump din istoria clubului"

Articol de - Publicat vineri, 18 mai 2018 17:36

Președintele Adrian Ambrosie l-a vândut pe Qaka, FCSB-ului, mult sub prețul care s-ar fi cerut inițial. În condițiile crizei financiare prin care trece clubul, și-a dat primă de instalare și va lua 10.000 de euro pentru calificarea echipei în play-off.

UPDATE 20:20

Adrian Ambrosie a oferit un drept la replică în acest caz și a lămurit lucrurile: "În primul rând eu am zis că un milion de euro ar fi un preț pe care mi-aș dori să-l iau pe jucător, dar nu înseamnă că pot realiza asta. Noi considerăm că e o afacere foarte bună vânzarea lui Qaka. Cea mai bună ofertă a fost de la Steaua. A fost într-un moment foarte bun pentru că jucătorii aveau două salarii restante. Le-am promis jucătorilor că vor pleca în vacanță cu banii la zi și am rezolvat asta. Dacă n-am fi realizat acest transfer n-am fi avut banii să plătim restanțele către jucători. Eu nu mi-am dat primă, Consiliul Director a propus și a aprobat.

Transferul lui Qaka reprezintă cel mai scump transfer din istoria clubului. Am realizat o nouă premieră pentru clubul nostru. Oamenii de bună credință care mă cunosc pot depune mărturie pentru mine și să spună ce fac eu. Toate bonusurile au fost puse la începutul campionatului în contracte", a declarat Ambrosie pentru GSP.ro.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Numit în fruntea lui Poli la începutul sezonului, președintele Adrian Ambrosie e sub foc încrucișat. Plecând de la recenta vânzare a albanezului Qaka la FCSB, cotidianul local "Ziarul de Iași" sugerează că deciziile bune le-a luat mai degrabă în interes personal.

În cazul lui Qaka, el avansase ca preț de pornire al negocierilor cu Gigi Becali suma de un milion de euro. Dar în cele din urmă a acceptat 375.000, mai puțin chiar decât oferiseră bucureștenii (400.000 de euro). Și vorbim despre sume brute! Iar după ce impresarii care l-au adus pe albanez își vor fi luat comisioanele, Poli va rămâne cu doar 300.000 de euro în cont.

În interes personal, Ambrosie a fost mult mai eficient. Deși clubul trece printr-o criză financiară acută, el și-a dat primă de instalare de 3.000 de euro. Totodată, ar urma să încaseze și 10.000 de euro, bonus pentru calificarea echipei în play-off-ul Ligii 1!

3.000 €lunar e salariul lui Ambrosie la Iași. Mai mare decât al unor jucători de bază, precum Platini, Sin sau Cioinac

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (5)
marketactual
marketactual  •  18 Mai 2018, 20:52

Ziaristul respectiv nu este nici macar din Iasi, este din Bacau. E o fituica pe care nu o citeste aproape nimeni, mereu au fost impotriva echipei de fotbal. Are printre cele mai mici salarii ca presedinte de club din liga 1, dar "ziaristul" a facut comparatie cu unii jucatori din echipa. Nu a spus insa ca sunt destui jucatori care au salariul mai mare ca presedintele. Ciudat este ca vechiul conducator al acestui club aavea aproape cel mai mare salariu din liga 1, de prime grase, nu mai vorbim. Nu a comentat nimeni, nimic.

id45
id45  •  19 Mai 2018, 11:25

Primo - Cine e Qaka din fotografia prezentată ? Secundo - 3000 de euro pentru ce ? ... deoarece președintele nu joacă ... nu face echipa plus că nici ca jucător nu a fost cine știe ce ! Sunt curios ce va face Qaka la Steaua , acolo unde se știe ... mult individualism , vedete , MM și telefonul mobil ...

sibelius
sibelius  •  19 Mai 2018, 10:39
Postat de romulus65 pe 18 Mai 2018, 19:50

Doar 3000 de euro prima de instalare? La valoarea lui merita mai mult.

Prunea cat avea? Managerul ala genenial care a refuzat banii lui Gheorghe pentru Cretu si l-a pierdut apoi pentru 100.000.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează