INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PRELIMINARII CM

Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, delegați la meciuri din preliminariile Cupei Mondiale

Ovidiu Hațegan (jos) și Istvan Kovacs
Ovidiu Hațegan (jos) și Istvan Kovacs

Articol de GSP - Publicat luni, 30 august 2021 18:13 / Actualizat luni, 30 august 2021 18:57

Meciul Danemarca - Scoția, din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022, va fi condus de arbitrul român Ovidiu Hațegan (41 de ani), în vreme ce Istvan Kovacs (36) va fi la centru în duelul Slovenia - Slovacia.

Două dintre meciurile de miercuri, 1 septembrie, vor fi arbitrate de români. Ovidiu Hațegan va conduce duelul Danemarca - Scoția (ora de start 21:45) din grupa F a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022, iar Istvan Kovacs va „fluiera” disputa Slovenia - Slovacia, din grupa H, care va începe la aceeași oră.

Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, delegați în preliminariile pentru Cupa Mondială

Ovidiu Hațegan va fi ajutat de asistenții Radu Ghinguleac și Sebastian Gheorghe, iar Andrei Chivulete va fi arbitru de rezervă. În camera VAR vor fi italienii Marco Di Bello și Stefano Alassio.

Istvan Kovacs, în schimb, va colabora cu asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, arbitrul de rezervă Horațiu Feșnic și nemții Christian Dingert și Mark Borsch, care vor fi prezenți în camera VAR.

Danemarca a început impecabil preliminariile. Semifinalista EURO 2020 are 3 victorii în tot atâtea partide, cu un golaveraj extraordinar, 14-0. Scoția este a doua în grupa F, cu 5 puncte obținute în primele 3 meciuri după egaluri cu Austria și Israel și o victorie cu Insulele Feroe.

În grupa H, Slovacia și Slovenia nu se află în prezent pe locurile care asigură prezența la turneul final din Qatar sau la barajul de calificare. Slovacii sunt pe locul 3 cu 5 puncte, în timp ce slovenii au doar 3 puncte, fiind învinși de Cipru și Rusia. Liderul grupei este Croația, cu 6 puncte, care este urmată de Rusia, reprezentativă cu același număr de puncte.

Premieră în istoria naționalei României

Partida dintre România și Liechtenstein, programată pe 5 septembrie, va aduce o premieră pentru naționala noastră.

Asta pentru că „tricolorii” vor fi arbitrați, pentru prima oară în istorie, de o brigadă feminină. Federația Română de Fotbal a informat în această dimineață că disputa din preliminarii cu Liechtenstein va fi condusă de ucraineanca Kateryna Monzul, ajutată la cele două linii de Maryna Striletska și Svitlana Grusho. Al patrulea oficial va fi Liudmyla Telbukh.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Scandal uriaș în Grecia » Un fotbalist a fost reținut și acuzat de viol

Vlad Dragomir și-a găsit echipă! Cu cine a semnat fostul junior de la Arsenal

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (1)
matei14
matei14  •  30 August 2021, 19:16

Mult succes!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează