SPORTURI  »  HANDBAL  »  TURNEUL PREOLIMPIC

Alexandru Dedu a răbufnit la revenirea în România: „Să le fie rușine, ne așteptam la altceva”

Alexandru Dedu, președinte FRH
Alexandru Dedu, președinte FRH

Articol de - Publicat luni, 22 martie 2021 13:00 / Actualizat luni, 22 martie 2021 13:31

Președintele FR Handbal este revoltat de maniera de arbitraj a cuplului danez în meciul cu Norvegia. ”Să le fie rușine!”

Vădit iritat și supărat după ratarea calificării României la Jocurile Olimpice, președintele Alexandru Dedu a făcut primele declarații la revenirea echipei pe aeroportul Henri Coandă. „Este greu, este trist să câștigi un meci și să nu te califici. Avem jucătoare cu mare experiență care au mai trecut prin asta. Calificarea am pierdut-o cu Norvegia când noi nu am făcut un joc reușit”, a spus șeful FRH.

Alexandru Dedu pune tunurile pe arbitraj

Dedu a declarat apoi că „nu vreau să nu mă antepronunț, o să facem o analiză a arbitrajului, dar mie mi s-a părut că nu a fost OK. În cazul în care ceea ce cred că am văzut, se adeverește, o să analizăm asta într-un colectiv de profesioniști, vom face o adresă către IHF apropo de acest lucru”, a subliniat Dedu.

Președintele handbalului românesc a comentat și insinuările norvegienilor apropo de o înțelegere între România și Muntenegru. „Să le fie rușine, de la oamenii din nord ne așteptăm la un anumit tip de comportament! După arbitrajul pe care l-au avut au curajul să vorbească în felul ăsta? Să le fie rușine!”

Alexandru Dedu a răbufnit la revenirea în România: „Să le fie rușine, ne așteptam la altceva”
Echipa României de la Podgorica FOTO Sorin Pană

Dedu a avut o ultimă ședință cu jucătoarele pe aeroport, la aterizare. Nu a răspuns la întrebarea vizavi de viitorul lui Adi Vasile la echipa națională și nici de o eventuală demisie. „Din gură este foarte ușor. Cred că răspunsul la întrebările astea le găsiți la jucătoare și jucători!”

Mai multe știri din handbal:

Adi Vasile, pus la zid de Mariana Tîrcă: „Este dominat! Să-și facă o analiză serioasă” + ce a declarat despre Alexandru Dedu

Mai vine Cristina Neagu la lot? Ce răspuns a dat selecționerul Adi Vasile

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (11)
kinkonro
kinkonro  •  23 Martie 2021, 19:34

Dedu, la faianță!

montgomerry
montgomerry  •  22 Martie 2021, 16:56

Sa le fie Dedule, dar sa-ti fie si tie rusine. Vrem sa nu te mai vedem la FRH, nici in vizita.....

dobrin
dobrin  •  22 Martie 2021, 16:53
Postat de Geani Muraru pe 22 Martie 2021, 14:22

Nu se clatina scaunul Dedule? Nu, atata timp cat obrazul e gros ***

Pai de... "sa le fie rusine", nu "sa ne fie rusine" :))))

Vezi toate comentariile (11)
Comentează