SPORTURI  »  TENIS  »  FINALA RG NADAL-WAWRINKA, DUMINICĂ, ORA 16, EUROSPORT, GSP.RO

FOTO+VIDEO Finală de 5 stele în turneul masculin de la Roland Garros » Nadal, fără set pierdut până în ultimul act!

Foto: Reuters +19   FOTO
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 iunie 2017 21:49

Stan Wawrinka și Rafael Nadal s-au calificat în finala masculină de la Roland Garros. Elvețianul l-a învins pe Andy Murray după un meci maraton de peste 4 ore, în timp ce Nadal a trecut în trei seturi de Dominic Thiem. 

Wawrinka l-a învins cu greu pe Murray, scor 6-7(6), 6-3, 5-7, 7-6(3), 6-1, într-un meci care a durat 4 ore și 38 de minute. Fost câștigător la Roland Garros în 2015, elvețianul s-a impus de această dată în fața britanicului după ce anul trecut Murray l-a eliminat tot în semifinalele turneului parizian.

"Cu siguranță nu a fost ușor să fiu condus cu 2-1 la seturi. Când joci cu un tenisman ca Andy Murray, știi că poți domina meciul, dar el va fi tot timpul prezent în joc.

Se va apăra extraordinar, va juca așa cum trebuie în momentul care trebuie. De aceea este lider mondial. Cred că a fost o bătălie mentală, dar sunt fericit că am reușit să înving", a spus Wawrinka la finalul meciului cu Murray, pentru site-ul oficial al competiției.

Elvețianul de 32 de ani a devenit cel mai bătrân finalist la Roland Garros din 1973, când în ultimul act se califica Niki Pilici, la 33 de ani.

În cealaltă semifinală, Rafael Nadal nu a avut probleme cu Dominic Thiem, pe care l-a învins în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-0 și a ajuns în ultimul act fără să piardă vreun set.

Spaniolul va reveni astfel pe locul al doilea mondial, depășindu-l pe Novak Djokovici, eliminat în sferturile de finală de Thiem. Nadal s-a calificat în finala de la Roland Garros pentru a 10-a oară, iar pe precedentele nouă le-a câștigat.

"Am început meciul puțin mai nervos decât de obicei, dar apoi am jucat bine, cred. E adevărat că și Dominic a făcut mai multe greșeli decât de obicei. În același timp, a bătut puțin vântul și el nu mai jucase pe arena centrală până acum, probabil nici asta nu l-a ajutat. Sunt extrem de fericit și voi da totul în finală", a afirmat Nadal după meci.

Finala se va disputa duminică, de la ora 16, liveSCORE pe GSP.ro și televizată de Eurosport.

5 titluri
consecutive are Nadal la Roland Garros, obținute în perioada 2010-2014, record all-time al competiției

Citește și:

Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției
Superliga
Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției
Supercupa FCSB - Corvinul Hunedoara nu se mai joacă pe 6 iulie » Mihai Stoica a făcut anunțul: „E un avantaj”
Cupa Romaniei
Supercupa FCSB - Corvinul Hunedoara nu se mai joacă pe 6 iulie » Mihai Stoica a făcut anunțul: „E un avantaj”
Cristiano Ronaldo a decis! Pentru ce echipă va evolua în sezonul viitor, după dezamăgirea trăită aseară la Al Nassr
Campionate
Cristiano Ronaldo a decis! Pentru ce echipă va evolua în sezonul viitor, după dezamăgirea trăită aseară la Al Nassr

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează