FOTBAL  »  Superliga  »  ANIVERSARE

Lupescu, la 9 luni după alegerile FRF pierdute: ”Era mai ușor să candidez la președinția României”

Articol de , - Publicat luni, 10 decembrie 2018 12:53

Lupescu mărturisește că a simțit cu câteva zile înaintea Adunării Generale că va pierde alegerile federale și anunță că viitorul său job va fi în conducerea unui club din străinătate.

Au trecut nouă luni de la alegerile FRF pierdute de Lupescu în fața lui Răzvan Burleanu, iar "Kaiserul" spune că nu vrea să se mai uite în urmă:

"Nu mă gîndesc mult la ce a fost. Cum spun englezii, sunt adeptul lui «new job mentality». Mă preocupă mereu viitorul. Sunt multe cauze pentru care nu am câștigat alegerile, n-are sens acum să le mai discutăm. Sunt cu conștiința împăcată.

Am încercat să ajut fotbalul românesc, să vin cu toată experiența și conexiunile mele internaționale, m-au dorit suporterii, presa, foștii colegi m-au susținut, dar majoritatea votanților a decis altfel. Să-și asume responsabilitatea! N-am ce să fac mai mult. Nu m-au dorit, la revedere!".

"Nu mai intru niciodată în cursa pentru FRF"

Și face o mărturisire neașteptată: "Mi-am dat seama cu câteva zile înaintea Adunării Generale că voi pierde, însă n-am luat niciun moment în calcul să mă retrag. Nu se face așa ceva! Toată viața ai victorii și eșecuri. Nu-i plăcut să pierzi, dar oamenii care nu vin din fotbal nu știu ce înseamnă să tratezi cu bărbăție și onoare o înfrângere și să mergi mai departe".

Subliniază că nu va mai intra niciodată în cursa pentru șefia federației: "Gata, s-a terminat! O dată mi-am oferit sprijinul, nu am fost dorit, merge fiecare pe drumul lui. Cred că era mai ușor să candidez la președinția României decât la FRF".

"Am refuzat o ofertă interesantă din SUA"

Își prepară deocamdată viitorul: "Aș putea să mă întorc și acum la UEFA pentru niște proiecte, încă nu sunt hotărât. Am făcut cam tot în fotbal, mai puțin conducător de club. Asta e provocarea pe care mi-o doresc, la o echipă din străinătate, nu din România. Am refuzat recent o ofertă foarte interesantă din SUA, unde deveneam manager general la un club luat de la zero, dar nu vreau să trăiesc acum în America. E departe de familie. Deocamdată, mă pregătesc, merg să văd meciuri în multe campionate, am fost recent în Turcia, Italia, Germania, Anglia, să fiu la curent cu tot ce se întâmplă".

"În perioada asta, lucrurile sunt așezate la cluburi. Poate voi anunța noua mea destinație într-o săptămână sau în șase luni. Depinde de oportunitate. Oricum, când voi ieși la pensie, la 60 de ani, vreau să spun că am trăit toate experiențele posibile în fotbal"
Ionuț Lupescu

Citește și:

Veste cumplită anunțată de FC Voluntari: „Sincere condoleanțe, Florin Pîrvu!”
Superliga
Veste cumplită anunțată de FC Voluntari: „Sincere condoleanțe, Florin Pîrvu!”
Ironia supremă! Neymar a dat tonul la scandarea de coșmar pentru Ronaldo, în timp ce lusitanul plângea pe gazon
Campionate
Ironia supremă! Neymar a dat tonul la scandarea de coșmar pentru Ronaldo, în timp ce lusitanul plângea pe gazon
Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Campionate
Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă

Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”

De asta a fost mazilit?! Ce a putut să facă în vestiar jucătorul plecat de la Dinamo


Comentarii (4)
dubluv
dubluv  •  10 Decembrie 2018, 17:14
Postat de Liviu Petrila pe 10 Decembrie 2018, 16:23

Cum să candideze ca președinte al României? Puțin realism și bun simț.

a glumit omul

1307255622664355
Liviu Petrila  •  10 Decembrie 2018, 16:23

Cum să candideze ca președinte al României? Puțin realism și bun simț.

teddyw
teddyw  •  10 Decembrie 2018, 16:07

chiar crezi? in romanica inca nu poti sa te pui cu plasele de zahar si ulei...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează